fbpx

Tânăr reținut după ce ar fi agresat sexual o minoră de 9 ani

O minoră de 9 ani ar fi fost expusă unor acțiuni cu presupus caracter sexual într-o localitate din centrul țării, potrivit informațiilor comunicate de Poliția Republicii Moldova. Cazul a fost înregistrat în cursul zilei de luni, 2 februarie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La fața locului au intervenit polițiștii, procurorii și specialiștii în protecția drepturilor copilului, care au demarat verificări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Totodată, minorei i-a fost acordată asistența necesară, inclusiv sprijin psihologic, conform procedurilor aplicabile în astfel de situații.

Autoritățile au precizat că, în această etapă a anchetei, prioritară este protejarea identității și interesului superior al copilului, motiv pentru care nu sunt oferite detalii suplimentare privind localitatea, identitatea persoanelor implicate sau contextul exact al faptelor.

Ulterior, în urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii și procurorii din Hîncești au reținut un suspect. Potrivit informațiilor preliminare, este vorba despre un tânăr de 17 ani, originar din aceeași localitate, care se află în custodia oamenilor legii și este audiat.

Pe caz a fost inițiat un proces penal.

Articole asemănătoare

Back to top button