fbpx

Surse: Munteanu renunță la interimarul funcției de prim-ministru. Va fi preluată de Osmochescu

Alexandru Munteanu nu va mai rămâne în guvern, după ce, săptămâna trecută, și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru. Interimarul funcției de șef al Guvernului va fi asigurată de către vicepremierul în exercițiu Eugen Osmochescu, responsabil pentru economie și digitalizare. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de către două surse independente, apropiate guvernării. Anunțul oficial ar urma să fie făcut miercuri, 8 iulie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Amintim, prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia pe 3 iulie. În mesajul prin care și-a anunțat plecarea, Munteanu a scris că a ales să demisioneze „în momentul în care a înțeles că nu-și mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile” sale.

În aceeași zi, Maia Sandu a declarat că fostul premier „a avut mână liberă” să conducă Guvernul și a respins speculațiile potrivit cărora acesta ar fi plecat din funcție pentru că nu ar fi fost lăsat să combată abuzurile. Potrivit Maiei Sandu, Alexandru Munteanu nu a pus nicio condiție înainte de a pleca din funcție, iar singura obiecție exprimată în discuțiile cu ea a vizat relația interpersonală cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Maia Sandu a anunțat, tot atunci, că va demara consultările cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou prim-ministru, în această săptămână.

Partidul „Mișcarea Alternativa Națională”, condusă primarul Ion Ceban, și Partidul Socialiștilor, condus de Igor Dodon, au anunțat deja, între timp, că nu intenționează să participe la consultările organizate de președinta Maia Sandu pentru nominalizarea unui candidat la funcția de premier. În replică, șefa statului a declarat că se va așeza la masa de discuții și va lua o decizie cu formațiunile care vor da curs invitației.

Articole asemănătoare

Back to top button