fbpx

Surpriză la ședința de constituire a CMC: Blocul ACUM s-a divizat în două fracțiuni

Ședința de constituire Consiliului Municipal Chișinău a fost deschisă astăzi cu prezența a 47 de consilieri. Aceștia și-au primit legitimațiile înmânate de reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, iar ulterior au purces la crearea fracțiunilor. Surpriză, însă, Blocul ACUM a anunțat că se divizează în două fracțiuni separate – cea a Partidului Acțiune și Solidariutate și Partidului Platforma DA.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Andrei Năstase a cerut o pauză pentru a decide cum va proceda fracțiunea sa, după ce PAS și-a anunțat structura și funcțiile de conducere în cadrul fracțiunii proaspăt create.

„Regretăm decizia colegilor noștri din fracțiunea PAS și faptul că nu am rămas într-o echipă”, au menționat reprezentanții PPDA.

Aceștia au anunțat că l-au ales în calitate de președinte al fracțiunii pe Andrei Năstase, iar vicepreședinți ai fracțiunii vor fi Aliona Mandati și Aliona Doroș. Funcția de secretar i-a revenit Cristinei Jitari.

De partea cealaltă, președinte al fracțiunii PAS a fost ales Grădinaru Vasile. În calitate de vicepreședinți au fost desemnați Alexandru Trupca și Zinaida Popa, iar secretar va fi Roman Roșca.

Cei zece consilieri ai Platforme DA sunt:

  1. Andrei Năstase
  2. Iurie Tesa
  3. Ruslan Verbițchi
  4. Ina Gaidău
  5. Aliona Mandati
  6. Sergiu Rotari
  7. Aliona Doroș
  8. Ion Macovei
  9. Cristina Jitari
  10. Zinaida Duca

Consilierii PAS sunt:

  1. Vasile Grădinaru
  2. Alexandru Trupca
  3. Roman Roșca
  4. Zinaida Popa
  5. Roman Cojohari
  6. Angela Ojoga
  7. Dumitru Ivnov
  8. Ion Bîndiu
  9. Ina Coșeru

Amintim că din componența CMC fac parte 51 de aleși locali. Conform rezultatelor scrutinului local general din 20 octombrie, în Consiliu au acces 22 de aleși ai PSRM, 19 – de la Blocul ACUM, 3 – de la PL, câte 2 consilieri de la PDM și Partidul ȘOR, și câte un ales local din partea Mișcării Forța Nouă, Partidului Unității Naționale și Partidului Comuniștilor.

Articole asemănătoare

Back to top button