fbpx

Studiu: Reducerea fără precedent a poluării ar putea salva 11.000 de vieți în Europa

Pe lângă efectele negative create de pandemie, putem vorbi și de o schimbare pozitivă – scăderea semnificativă a poluării atmosferice. Potrivit unui studiu realizat recent, acest impact ar putea duce la salvarea a 11.000 de vieţi în Europa.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Datorită măsurilor de izolare, în lume are loc o încetinirea masivă a economiei europene, iar astfel se reduce producţia de energie prin arderea cărbunelui cu 40% şi consumul de combustibil cu aproape o treime.

Drept urmare, potrivit Centrului de cercetare pentru energie şi aer curat (CREA), concentraţiile de dioxid de azot şi a celor de particule fine PM2,5 s-au redus cu 37% și, respectiv, 10%. De asemenea, analiza ia în considerare condiţiile meteorologice, emisiile şi datele disponibile referitoare la impactul acestei poluări atmosferice asupra sănătăţii, transmite Agerpres.

Acest impact ar trebui să fie benefic, îndeosebi, pentru țări precum Germania (cu o estimare de 2083 de decese evitate), Regatul Unit (1752), Italia (1490), Franţa (1230) şi Spania (1081). Totodată, ameliorarea calităţii aerului ar putea să ducă la evitarea altor probleme medicale, cum ar fi: 6000 de noi cazuri de astm la copii şi 1900 de prezentări la camera de gardă pentru crize de astm.

„Impactul măsurilor pentru combaterea transmiterii noului coronavirus este similar sau mai important în numeroase regiuni din lume. În China, spre exemplu, concentraţiile de NO2 şi de PM2,5 au scăzut cu 25% și 40% în timpul celei mai stricte perioade a restricţiilor. Ar putea aşadar fi evitate încă şi mai multe decese”, a precizat, pentru AFP, Lauri Myllyvirta – autor principal al studiului.

Poluarea atmosferică globală reduce în medie cu trei ani speranţa de viaţă, provocând 8,8 milioane de decese premature în fiecare an, potrivit unui studiu publicat luna trecută. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează numărul acestor decese premature la 4,2 milioane, dar potrivit unor cercetări recente, acest fapt ar subestima impactul bolilor cardiovasculare.

„Analiza noastră subliniază beneficiile enorme pe care le-am putea obţine pentru sănătatea publică şi calitatea vieţii, reducând rapid energiile fosile într-o manieră durabilă”, a spus Lauri Myllyvirta

„Aceste elemente ar trebui să ghideze guvernele în momentul în care vor pune în aplicare planurile de relansarea a economiilor naţionale. Când ne vom da jos măştile în cele din urmă, vrem să respirăm în continuare un aer pur”,a reacționat la studiu Maria Neira, din cadrul OMS, făcând apel la găsirea mijloacelor pentru alimentarea planetei cu energie fără să ne bazăm pe combustibili fosili.

Articole asemănătoare

Back to top button