fbpx

studiu | Ce preferă bărbații la partenerele lor: Un chip frumos sau un corp sexy?

O echipă de cercetători din Statele Unite ale Americii, condusă de Carin Perilloux de la Universitatea Southwestern şi Jaime Cloud de la Universitatea Western Oregon, au realizat un studiu prin intermediul căruia au descoperit că bărbaţii sunt atraşi mai degrabă de o faţă frumoasă decât de un corp sexy.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cei 250 de participanţi au trebuit să aleagă dintr-un număr egal de trăsături faciale (ochii, nasul, părul, zâmbetul) şi corporale (înălţimea, musculatura, mărimea sânilor, mărimea pieptului, taliei şi a coapselor) cu ajutorul cărora să realizeze partenerul de sex opus perfect pentru ei.

Ulterior, participanţilor li s-a cerut să noteze trăsăturile menţionate mai sus cu punctaje de la 1 la 10, în funcţie de preferinţele personale. Însă nu puteau oferi nota maximimă – 10 – tuturor trăsăturilor deoarece exista un anumit punctaj maxim bine delimitat şi impus de cercetători. Astfel, aceştia au trebuit să prioritizeze trăsăturile pe care le preferau mai mult.

Singurul scenariu în care bărbaţii au preferat un corp sexy pentru partenera lor a fost cel în care acestora li s-a dat un număr redus de puncte de alocat încă de la început şi au dat dovadă de mai puţină competitivitate. În rest, fie că era vorba de o relaţie de scurtă durată sau o simplă aventură, bărbaţii au preferat o faţă frumoasă în locul unui corp sexy.

Potrivit publicaţiei D’Marge, deşi psihologii specializaţi în acest domeniu preconizau această preferinţă, studiul este primul de acest fel în care preferinţele sunt limitate.

Articole asemănătoare

Back to top button