fbpx

Strigăt de ajutor: Familia unui moldovean are nevoie de ajutor pentru a-i repatria corpul neînsuflețit din SUA

Familia moldoveanului Tudor Begu cere ajutorul oamenilor cu inimă mare pentru a repatria corpul neînsuflețit al bărbatului, după ce acesta a decedat în SUA, într-un grav accident rutier.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Tragedia a avut loc pe 22 martie curent, pe autostrada Interstate 40, între orășelele Little Rock și Memphis din Tennessee. Potrivit presei străine, accidentul s-a produs în jurul orei 09:00, fiind implicate cinci unități de transport, printre care și camioane. În unul dintre vehicule se afla și Tudor, care este una dintre cele trei victime ale accidentului. Moldoveanul s-a stins din viață după ce un camion s-a prăbușit peste el, iar mașinile au luat foc în urma impactului.

Acum, familia bărbatului are nevoie să adune 50.000 de dolari pentru a-i aduce trupul acasă și a-l petrece pe ultimul drum. Până acum s-au adunat puțin peste 32.000 de dolari din aproape 400 de donații. Soția moldoveanului, rămasă singură cu fetița lor de doar 2 anișori, speră ca oamenii mărinimoși să-i ajute. Doritorii de a oferi sprijin familiei pot dona online aici. 

Articole asemănătoare

Back to top button