fbpx

Șoferul care a pus în pericol un pieton la Buiucani, identificat și sancționat. Precizările Poliției

Poliția Națională anunță că șoferul surprins într-un video distribuit pe rețelele sociale, în timp ce nu a acordat prioritate unui pieton care traversa regulamentar, a fost identificat și sancționat conform legislației.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Incidentul a avut loc pe 4 noiembrie, pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani al capitalei. În imagini se vede cum un automobil Renault, care se deplasa cu viteză și ar fi intrat pe banda destinată transportului public, nu oprește în fața trecerii pentru pietoni, obligând pietonul să-și întrerupă traversarea pentru a evita impactul.

Conducătorul auto, un bărbat de 54 de ani, a fost identificat de către oamenii legii. Acesta a fost sancționat, iar în urma acumulării punctelor de penalizare, i se va suspenda dreptul de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Potrivit verificărilor, șoferul avea deja 9 puncte de penalizare în baza contravențională pentru încălcări anterioare ale regulilor rutiere.

Articole asemănătoare

Back to top button