Socialiștii anunță că nu vor merge la ceremonia consacrată Independenței Republicii Moldova
Partidul Socialiștilor nu va participa la ședința solemnă organizată de Președinție pe 26 august, cu prilejul Zilei Independenței. Anunțul a fost făcut de liderul formațiunii, Igor Dodon, care a calificat evenimentul drept unul „al ipocriziei”.
Potrivit lui Dodon, socialiștii au primit invitația Președinției, însă au decis să marcheze cea de-a 35-a aniversare a proclamării Independenței în localitățile din țară, alături de cetățeni.
„Noi, socialiștii, nu vom participa la acest eveniment al ipocriziei. Cea de-a 35-a aniversare a Independenței și statalității Republicii Moldova o vom marca împreună cu cetățenii, în raioanele țării”, a declarat liderul PSRM.
Dodon și-a motivat refuzul prin acuzații la adresa Președinției și a guvernării PAS, despre care afirmă că nu ar avea credibilitatea necesară pentru a se prezenta drept apărători ai suveranității și statalității Republicii Moldova.
„Nu vom sta la aceeași masă festivă cu cei care nu cred în viitorul statului Republica Moldova. În aceste zile, vom fi alături de cetățeni, în localitățile țării, pentru a le asculta problemele și a le înțelege preocupările”, a transmis Dodon.
Republica Moldova marchează pe 27 august 35 de ani de la proclamarea Independenței. În centrul Chișinăului sunt programate mai multe evenimente, inclusiv o paradă militară și un concert în Piața Marii Adunări Naționale.
Guvernul a anunțat programul pentru 27 august: Paradă militară și concert în centrul Chișinăului



