Situația țării, discutată la Bruxelles: Miniștrii de externe au examinat perspectivele angajamentului UE cu Republica Moldova
Miniştrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene s-au reunit astăzi la Bruxelles, în cadrul Consiliului Afaceri Externe (CAE). Printre principalele puncte ale agendei a fost și situația Republicii Moldova în contextul alegerilor parlamentare din 24 februarie.
În timpul reuniunii, prezidată de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, miniştrii de externe europeni au avut un schimb de opinii despre perspectivele politice al angajamentului UE cu Republica Moldova, în urma scrutinului.
„Am discutat cu miniştrii de Externe despre alegerile din Republica Moldova, care au avut loc pe 24 februarie. Suntem îngrijoraţi în legătură cu situaţia statului de drept şi am fost cu toţii de acord că vor urmări îndeaproape formarea noului Guvern şi agenda de lucru pe care o va propune acesta.
Nu este treaba noastră să intrăm în discuţii despre coaliţii sau despre formarea Guvernului, dar este treaba noastră să fim atenţi la respectarea legii şi mai ales la modul în care se implementează Acordul de Asociere.
Republica Moldova este un partener strategic în Parteneriatul Estic şi vom sărbători 10 ani de la lansarea parteneriatului strategic, în luna mai”, a declarat Federica Mogherini.
De asemenea, în cadrul aceleiași reuniuni a avut loc o dezbatere despre relaţiile cu China, ce va reprezenta discuţia pregătitoare înaintea Summitului UE din 21-22 martie şi în perspectiva Summitului UE-China din 9 aprilie, de la Bruxelles, transmite Agerpres.
Este de aşteptat ca miniştrii de externe europeni să adopte, fără dezbatere, concluzii cu privire la „liniile orientative ale UE în domeniul drepturilor omului cu privire la nediscriminare în acţiunea externă”.