Categories: Toate știrile

Sîrbu, către jurnaliștii care l-au căutat la spital și nu l-au găsit: „Vă rog mai atent cu afirmațiile. Aș putea avea întrebări de la soție”

Deputatul Sergiu Sîrbu a venit cu un răspuns pentru jurnaliștii de la portalul newsmaker.md care l-au căutat astăzi în spital, însă nu l-au găsit. Potrivit democratului, acesta este în continuare internat și roagă jurnaliștii să fie atenți la afirmațiile pe care le fac, întrucât ar putea avea probleme în familie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Stimați jurnaliști, mai ales cei de la NewsMaker, rog să mă iertați că nu vă pot primi în audiență la spital. Chiar vreau puțină liniște. Dar asta nu înseamnă ca eu am dispărut. Cu părere de rău tot aici în spital sunt (inclusiv noaptea) chiar daca aș vrea și eu mai repede la familie, la soție și la copil acasă.

PS. Altă dată vă rog mai atent cu afirmații că nu am petrecut noaptea în spital. Aș putea avea întrebări de la soție”, a scris acesta într-o postare pe contul său de Facebook.

Și IMSP Institutul de Medicină Urgentă a venit cu o reacție după publicarea articolului, specificând că „pacientul este spitalizat în Secția Neurochirurgie I a Institutului de Medicină Urgentă și continuă tratamentul medicamentos”.

„Menționăm că medicul curant nu permite accesul persoanelor străine în salonul pacientului. În acest sens, rugăm respectuos reprezentanții mass-media să evite tentativele de a pătrunde abuziv în secția unde este internat pacientul”, se arată în comunicatul de presă al insituției.

Amintim că deputatul Sergiu Sîrbu ar fi fost atacat ieri, după ședința Parlamentului, de către activistul Pavel Grigorciuc. Cel din urmă a recunoscut, într-o postare pe Facebook, că i-a dat o palmă democratului.

Ulterior, acesta a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Buiucani și a fost reținut pentru 72 de ore.

Daniela Beșliu-Jomir

Recent Posts

Simulări privind o eventuală lipsă de apă în Chișinău. Ceban: „Rog locuitorii să nu se sperie”

Primăria Chișinău organizează, începând de astăzi, simulări privind intervenția în cazul unei eventuale deficiențe sau…

2 ore ago

Peste 300 de conducători de trotinete electrice, prinși beți de la începutul anului. Câte accidente au fost înregistrate

Peste 1.600 de abateri și zeci de accidente cu trotinete electrice au fost înregistrate de…

3 ore ago

Câte pierderi ar fi suferit Rusia de la începutul invaziei? Noul bilanț publicat de Ucraina

Rusia a pierdut aproximativ 1.450.510 militari în Ucraina de la începutul invaziei la scară largă,…

4 ore ago

Încă o țară din Europa trimite direct la închisoare șoferii prinși băuți la volan. Confiscarea mașinii, în vigoare

Polonia va trimite direct la închisoare șoferii prinși băuți la volan, dacă pe numele acestora…

4 ore ago

Experții militari ucraineni estimează că va fi cel mai dificil sezon din timpul războiului

Ucrainenii se pregătesc pentru cea mai dificilă iarnă din timpul războiului, potrivit CNBC, citat de…

4 ore ago

Weekend de comedie la Teatrul „Eugène Ionesco”: două spectacole îi așteaptă pe iubitorii de teatru

Teatrul Național „Eugène Ionesco” îi invită pe spectatori la un weekend dedicat comediei. Pe 8…

5 ore ago