fbpx

Siegfried Mureșan: R. Moldova va putea adera la UE doar atunci când va găsi o soluție pentru problema transnistreană

Republica Moldova va putea intra în Uniunea europeană doar atunci când va găsi o soluție în problema transnistreană, a declarat deputatul în Parlamentul european Siegfried Mureșan la emisiunea „În Profunzime” de la ProTV.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Procesul de integrare este unul cu mai multe etape și finalizarea integrării, momentul în care Republica Moldova adera politic și instituțional, se va putea face doar atunci când pentru situația transnistreană va exista o soluție. Faptul ca mai este de lucru la dosarul transnistrean nu trebuie sa ne împiedice să lucrăm la alte dosare pentru a deveni stat membru al UE.”, a spus europarlamentarul la ProTV, citat de replicamedia.md

„Perspectiva europeană oferă noi posibilități atât pentru Republica Moldova, cât și pentru regiunea controlată de autoritățile neconstituționale de la Tiraspol”, a menționat eurodeputatul.

„Cu cât nivelul de dezvoltare al societății este mai mare, cu atât schimburile economice și cele sociale sunt mai ample și nevoie oamenilor sunt mai bine satisfăcute. UE oferă posibilitatea ca în interiorul granițelor statului Republica Moldova, între Chișinău și Tiraspol, respectând suveranitatea, integritatea teritorială, cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului să simtă că drepturile le sunt respectate și să simtă ca direcția în care Republica Moldova se îndreaptă este o direcție care îi satisface, îi servește interesele din punct de vedere material, dar și din punct de vedere al dezvoltării individuale”, a argumentat înaltul oficial.

Amintim că Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a semnat la 3 martie 2021, alături de prim-ministra Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului, Igor Grosu, cererea oficială de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Cererea a fost semnată la câteva zile după ce președintele ucrainean Vladimir Zelenski a anunţat că a semnat o cerere oficială în care a cerut UE să permită aderarea imediată a Ucrainei la UE printr-o procedură specială.

Tot la 3 martie, cererea de aderare la UE a fost semnată și de Georgia, de prim-ministrul georgian Irakli Garibashvili. În discursul adresat cetățenilor, șeful guvernului a numit ziua de 3 martie o zi istorică. Potrivit acestuia, aplicarea pentru statutul de țară candidată este o altă etapă importantă pe calea integrării europene a Georgiei.

La 12 mai, Republica Moldova a transmis Uniunii Europene a doua parte a chestionarului pentru obţinerea statutului de candidat.

Articole asemănătoare

Back to top button