fbpx

Sergiu Sîrbu spune ce vor face democrații în Parlament „imediat ce vom avea o nouă majoritate”: Nu se poate aștepta

Vicepreședintele PDM, Sergiu Sîrbu, a reiterat angajamentul Guvernului de a-şi asuma răspunderea pentru indexarea pensiilor şi alocarea banilor de sărbători. Potrivit lui, democrații „continuă să-şi îndeplinească angajamentele față de oameni, chiar dacă unele partide care au acces în Parlament încearcă să producă o criză în țară”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Guvernul își angajează răspunderea pentru ca cei 600 de lei să ajungă de Paști la pensionari și indexarea pensiilor să se facă la timp. Nu se putea aștepta până se trezesc politicienii să accepte dialogul, pentru că rămâneau pensionarii fără bani.

Am văzut că politicienii care blochează țara încearcă să spună că nu ne vom îndeplini și alte angajamente. Am o veste proastă pentru ei și una buna pentru cetățeni – le vom îndeplini, așa cum am făcut și cu ajutorul pentru pensionari”, a scris Sergiu Sîrbu pe contul său de Facebook.

Acesta deja se și vede în Parlament formând o majoritate și promite că PD îşi va îndeplini şi celelalte angajamnete, luate în faţa cetăţenilor în timpul campaniei electorale.

„Imediat ce vom avea Parlamentul funcțional și o nouă majoritate, vom supune dezbaterii și celelalte angajamente făcute de PDM în campania electorală, inclusiv alocația pentru copii până la vârsta de 18 ani”, a mai scris Sîrbu.

Citește și: video | Plahotniuc vrea să facă coaliție cu cetățenii: „Așteptăm ca unii lideri politici să se trezească la realitate”

Articole asemănătoare

Back to top button