Sentință în dosarul „ruda implicată în accident”: doi tineri, găsiți vinovați
Doi tineri din orașul Bender, în vârstă de 22 și 23 de ani, au fost condamnați la câte 11 ani de închisoare pentru comiterea a șase episoade de escrocherie, prin aplicarea schemei cunoscute sub denumirea „ruda implicată în accident”. Aceștia își vor executa pedepsele în penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit Procuraturii, în luna aprilie 2024, cei doi, împreună cu alte persoane aflate în prezent în curs de identificare, ar fi format un grup criminal organizat și ar fi acționat coordonat pentru a obține sume importante de bani de la mai multe persoane, prin inducerea și menținerea acestora în eroare.
În cadrul schemei, inculpații ar fi contactat telefonic victimele și le-ar fi anunțat, în mod fals, că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un accident rutier grav, soldat cu victime. Sub pretextul că sunt necesare sume de bani pentru a „acoperi prejudiciile” și pentru a evita urmărirea penală a presupusei rude, aceștia ar fi determinat victimele să le predea bani în numerar.
Tinerii s-ar fi prezentat ulterior personal la domiciliile victimelor, de unde ar fi ridicat sumele cerute. În total, prejudiciul cauzat a fost estimat la peste 560.000 de lei.
Pe durata anchetei și în instanță, inculpații s-au declarat nevinovați.



