fbpx

Șeful diplomației române: Moldova are întreaga susţinere a României pe drumul spre integrarea europeană

Teodor Meleșcanu, ministrul român al Afacerilor Externe, a declarat că Republica Moldova are nevoie să continue eforturile pentru apropierea sa de Uniunea Europeană. În acest context, este esențială formarea unei coaliții de guvernare pro-europene, imediat după alegerile parlamentare din 24 februarie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Sperăm foarte mult că se va ajunge la o înţelegere de creare a unei majorităţi care sa fie în mod clar proeuropeană, care să continue procesul de reforme şi care să permită cu adevărat Republicii Moldova să se integreze cât mai rapid posibil, sigur într-un viitor previzibil, în interiorul UE”, a menționat Meleşcanu.

Totodată, șeful diplomației de la București consideră că nu sunt de dorit situaţiile de criză politică, în care ţara să nu aibă un guvern timp îndelungat, cum s-a întâmplat în alte ţări din Europa Occidentală.

„Evident că pentru ţările care au o economie bine aşezată, care funcţionează de la sine, cine e la guvernul e mai puţin important, dar pentru o ţara unde economia e în mişcare e nevoie de un guvern care să asigure regulile jocului, să se ţină de respectarea lor şi de orice întârziere în crearea unei majorităţi care sa permita guvernarea RM, ar avea efecte negative asupra evoluţiei tarii”, a menţionat într-un interviu pentru PublikaTV Teodor Meleșcanu.

Diplomatul din țara vecină a subliniat că Moldova are întreaga susţinere a României pe drumul spre integrarea europeană.

„Din punctul nostru de vedere nu există alternativă pentreu Republica Moldova decât continuarea procesului de apropiere fata de Uniunea Europeană, e singură modalit prin care oamenii pot sa işi asigure o viaţă mai bună. Este singura asigurare pentru Republica Moldova de a face parte din familia mare a ţărilor Uniunii Europene”, a mai adăugat ministrul român de Externe.

Articole asemănătoare

Back to top button