fbpx

Sandu sesizează CC pentru dizolvarea Parlamentului: „Alegerile anticipate sunt soluția”

Maia Sandu sesizează Curtea Constituțională (CC). Președinta le cere magistraților să se expună dacă există sau nu circumstanțe pentru dizolvarea actualului Parlament. În cazul în care judecătorii vor admite o asemenea posibilitate, vor fi declanșate, imediat, alegeri parlamentare anticipate, a subliniat președinta.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Parlamentul a eșuat să aleagă un Guvern din două încercări, iar de la demisia Guvernului Chicu au trecut trecut trei luni… .  Consider că sunt întrunite circumstantele legale pentru dizolvarea Parlamentului”, a spus Sandu.

„Sesizez Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor pentru dizolvarea Parlamentului”, a adăugat președinta.

„Acești deputați promovează în funcție judecători care au prejudiciat statul… . Acești deputați protejează grupările corupte săracind țara și mai mult. Ei nu cauta soluții pentru oameni, dar își rezelovă propriile probleme. Au luat decizii în interes propriu, îngreunând viața oamenilor”, a mai adăugat Sandu.

„Alegerile anticipate constituie șansa cetățenilor de a-și alege deputați care să le reprezinte cu adevărat interesele, să scoată țara din criză și să o scape de corupție. Alegerile anticipate sunt soluția care poate vindeca țara noastră”, a conchis Sandu.

Precizăm că, Maia Sandu a anunțat consultări cu deputații, după ce audierea echipei guvernamentale a lui Igor Grosu a fost boicotată. Subiectul nu a fost dezbătut din lipsă de cvorum, după ce PSRM și Pentru Moldova au părăsit sala de ședințe.

Pe de altă parte, majoritatea formată de cele două formațiuni a anunțat în plen că este împotriva alegerilor parlamentare anticipate. Parlamentarii vizați au insistat pe desemnarea lui Vladimir Golovatiuc la funcția de prim-ministru și afirmă că dacă acesta se retrage sau nu va putea candida, se va identifica prioritar o altă persoană pentru această poziție.

Fracțiunile parlamentare nu pledează pentru alegeri anticipate invocând criza pandemică în care se află țara.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button