Salarii pentru angajate care nu veneau la muncă: O fostă directoare de grădiniță, condamnată
O fostă directoare de grădiniță a fost condamnată la o amendă de 72.500 de lei pentru escrocherie și fals în acte publice. Potrivit Procuraturii Bălți, aceasta întocmea documente prin care crea aparența că unele angajate munceau, deși nu se prezentau la serviciu sau lucrau mai puține ore decât cele indicate în pontaje. O parte din banii achitați ajungeau ulterior la directoare.
Instanța i-a interzis și dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pentru un termen de trei ani.
Potrivit probelor prezentate în instanță, faptele au fost comise în perioada 2023–2025. Fosta directoare întocmea și semna ordine și tabele de pontaj cu date false, care erau transmise contabilității primăriei și folosite pentru calcularea salariilor, premiilor și altor plăți.
Unul dintre episoade a vizat o angajată aflată în concediu pentru îngrijirea copilului. Aceasta a fost rechemată din concediu și transferată într-o altă funcție doar în acte. Deși nu s-a prezentat la serviciu, i-au fost achitate salariu, premii și indemnizație de concediu în valoare totală de 48.513 lei. Potrivit procurorilor, după retragerea banilor de pe card, suma a fost transmisă directoarei.
Într-un alt caz, o angajată care lucra cu jumătate de normă, între februarie și mai 2025, figura în pontaje cu mai multe ore de muncă. Aceasta a primit 32.683 de lei, dintre care 16.341 de lei au ajuns ulterior la directoare.
Ancheta a mai stabilit că, în noiembrie și decembrie 2024, mai multe angajate figurau în documente ca îndeplinindu-și integral atribuțiile. În realitate, o parte dintre activități erau efectuate de persoane neangajate oficial, inclusiv de o rudă a directoarei.
O altă angajată a fost rechemată fictiv din concediul pentru îngrijirea copilului și trecută în pontaje în perioada decembrie 2024–februarie 2025. În baza documentelor, au fost achitați 13.598 de lei, transferați ulterior unei alte persoane.
De asemenea, în perioada 2023–2025, o persoană a figurat ca angajată în diferite funcții, fără să muncească efectiv în grădiniță. Pe numele ei au fost calculate salarii și alte plăți de aproximativ 51.566 de lei, deși activitatea era efectuată de sora acesteia.
În total, cauza a cuprins cinci episoade infracționale: două de escrocherie și trei de fals în acte publice. Fosta directoare și-a recunoscut vinovăția și a solicitat examinarea dosarului în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale.



