Foto: KyivPost
Potrivit unui nou sondaj de opinie publicat astăzi, celebrul actor Vladimir Zelenskii, principalul personaj al filmului „Sluga naroda”, are un avans față de principalii săi contracandidați în cursa pentru alegerile prezidențiale din Ucraina, ce vor avea loc pe 31 martie.
Statisticele au fost prezentate de către grupul independent de evaluare „Rating” din Kiev. Potrivit datelor finale, actorul în vârstă de 41 de ani, care este pentru prima dată implicat, astfel, în politica ucraineană, este preferat de 25,1% dintre cetățenii ce susțin că vor merge la votare.
Pe locul doi în sondaj se poziționează Petro Poroşenko, președinte în exercițiu, care candidează pentru un al doilea mandat. Acesta a obținut 16,8% din intenţiile de vot. Locul trei este ocupat de fostul premier, Iulia Timoşenko, cu 16,2%.
Pentru funcția înaltă participă 44 de candidaţi. Potrivit sondajelor, niciunul dintre aceștia nu vor putea obține 50% dintre voturi. Dacă acest lucru se va adeveri, atunci primii doi se vor confrunta într-un al doilea tur de scrutin, programat pentru 21 aprilie, curent.
Menționăm că la sondaj au participat 2500 de persoane din toate regiunile Ucrainei, cu excepţia peninsulei Crimeea, transmite agerpres.ro.
Copiii moldovenilor stabiliți în zona Chicago, Statele Unite, vor putea obține credite de liceu pentru…
O bibliotecă renovată, o bucătărie modernizată, acoperiș nou la biserică și un parc fotovoltaic în…
Prețurile la carburanți ar putea continua să crească, iar autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv…
Bugetul pentru compensațiile acordate în sezonul rece va fi comparabil cu cel de anul trecut…
Cinci păsări protejate, incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova, au fost împușcate în raionul…
O dronă neidentificată a traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de…