fbpx

Rusia permite exportul de fructe și legume doar din raionul Orhei. Explicația Rosselhoznadzor

Începând cu 7 octombrie, Rosselkhoznadzor, Serviciul de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară din Rusia, va permite importul fructelor și legumelor din Orhei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Această decizie a fost luată de agenție în urma rezultatelor negocierilor cu președintele raionului Orhei din Republica Moldova, Dinu Țurcanu, și a unei analize a situației fitosanitare din regiune”, anunță Rosselkhoznadzor.

În comunicatul Rosselkhoznadzor se menționează că este vorba de fructele și legumele produse în trei întreprinderi din Orhei.

În același timp, după apariția comunicatului Rosselkhoznadzor, Ilan Șor a făcut o postare pe pagina sa de Facebook în care și-a atribuit meritul ridicării embargoului pentru întreprinderile din Orhei.

„După cum am promis, producătorii agricoli din Orhei pot relua exporturile pe piața rusă. Iată ce se întâmplă când știi să porți un dialog constructiv cu partenerii strategici”, a scris Șor pe Facebook.

Amintim că Serviciul fitosanitar rus a anunţat în luna august că Rusia interzice importul de produse agricole provenite din 31 din cele 34 de regiuni ale Republicii Moldova, exceptate fiind astfel doar regiunile din provincia separatistă pro-rusă Transnistria.

Citește și: Găgăuzia vrea să negocieze direct cu Moscova, după ce Rusia a interzis importul de fructe și legume din Republica Moldova

Articole asemănătoare

Back to top button