Toate știrile

România a actualizat „zona galbenă”. Carantina, obligatorie pentru cei care vin din Republica Moldova

Lista țărilor pe care România le consideră cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată duminică seară de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Persoanele care sosesc în România din aceste țări, regiuni sau teritorii incluse în așa-numita „zonă galbenă” trebuie să stea în carantină timp de 14 zile.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

CNSU își motivează măsură prin persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și prin apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate atât prin circulația virusului pe teritoriul național, cât și prin importarea acestuia odată cu revenirea în țară a persoanelor posibil infectate, „aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a
sistemului sanitar”, se arată în textul Hotărârii nr 17 din 14.03.2021.

Lista a fost alcătuită la propunerea Institutului Național de Sănătate Publică. În alcătuirea listei cu zonele „galbene” s-a ținuit cont de rata de incidență cumulată la 100.000 locuitori, conform datelor publicate de ECDC joi, 11 martie 2021, pentru perioada 22 februarie – 7 martie 2021.

Intrarea în carantină a persoanelor care vin din aceste țări este obligatorie chiar și pentru cei care prezintă un test PCR cu rezultat negativ. În acest caz, măsura se aplică pentru 10 zile. Pentru călătorii care nu au făcut testul, carantina durează 14 zile. Măsura nu li se aplică celor care, la intrarea în România, fac dovada că sunt vaccinați cu ambele doze sau că au avut, în ultimele 90 de zile, COVID-19 și s-au vindecat. De asemenea, persoanele aflate în tranzit nu vor sta în carantină.

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat

Pe listă figurează 51 de state sau teritorii.  Cea mai importantă modificare față de precedenta listă este că, după mult timp, Statele Unite nu mai figurează pe listă. De asemenea, Canada, țară unde sunt numeroși emigranți români, rămâne în afara listei.

În schimb, multe dintre statele europene, inclusiv Spania, Italia, Franța, Ungaria, dar și Marea Britanie, unde sunt comunități importante de români, se mențin în „zona galbenă”. În cazul Spaniei CNSU precizează că în ultima săptămână această țară a raportat mai puține cazuri, în urma eliminării unor date duplicate de la începutul pandemiei până în prezent, astfel încât rata de incidență din ultima săptămână nu reflecta situația de fapt.

De asemenea, Republica Moldova rămâne în zona galbenă. Israelul, Bulgaria, dar și Maldive, vizate în general de turiștii români, rămân și ele pe lista țărilor pentru care se impune carantina.

În schimb, Turcia și Grecia nu figurează în continuare pe lista galbenă. Și Germania, scoasă de pe listă încă de la actualizarea din 19 februarie, rămâne în zona „verde”.

Document PDF

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Ana-Maria Vlasă

Recent Posts

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

6 ore ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

6 ore ago

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în R. Moldova. Ce spune directorul ANRE

Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…

7 ore ago

Noul premier al României vine marți la Chișinău, în prima sa vizită externă. Cu cine se va întâlni

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…

8 ore ago

Atac grav într-o școală din România. Un elev ar fi fost înjunghiat de un coleg. Martor: „A început să dea cu maceta”

Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…

8 ore ago

Forța Fermierilor amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu intervin până la 30 octombrie. Ce solicită asociațiile

Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…

9 ore ago