Toate știrile

România a actualizat lista statelor din „zona galbenă”. Regulile aplicate moldovenilor la intrarea în țara vecină

Lista țărilor pe care România le consideră în „zona galbenă” a fost modificată vineri seara de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Institutului Național de Sănătate Publică. Pentru persoanele care sosesc în România din aceste țări, zone sau teritorii cu risc epidemiologic ridicat se instituie măsura carantinei pe durata a 14 zile. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

CNSU își motivează măsură prin persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și prin apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate atât prin circulația virusului pe teritoriul național, cât și prin importarea acestuia odată cu revenirea în țară a persoanelor posibil infectate, „aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a
sistemului sanitar”, se arată în textul hotărârii.

Documentul nu precizează de când intră în vigoare noua listă galbenă, dar cel mai probabil va fi vorba de luni, 8 martie 2021.

Lista țărilor din „zona galbenă”

În alcătuirea listei cu zonele „galbene” s-a ținuit cont de rata de incidență cumulată la 100.000 locuitori, conform datelor publicate de ECDC joi, 4 martie 2021, pentru perioada 15 – 28 februarie 2021. Pe listă figurează 52 de state sau teritorii. Printre ele, sunt multe dintre statele europene, inclusiv Spania, Italia, Franța, Ungaria, dar și Marea Britanie, unde sunt comunități importante de români. De asemenea, Republica Moldova rămâne în zona galbenă, ca și Statele Unite. Israelul și Bulgaria, state vizate în general de turiștii români, sunt și ele pe listă.

În schimb, Turcia și Grecia nu figurează pe lista galbenă. Și Germania, scoasă de pe listă la actualizarea precedentă, rămâne în zona „verde”.De asemenea, pe listă nu se regăsește Canada, țară unde sunt numeroși emigranți români.

Document PDF

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Ana-Maria Vlasă

Recent Posts

Cronica INDEPENDENȚEI | „Țineți cu poporul, ca să nu rătăciți!” Lecțiile Independenței prin ochii lui Igor Șarov

Anii Renașterii Naționale au fost pentru Igor Șarov, doctor, profesor universitar și prorector al Universității…

3 ore ago

Mesaj de la București la 35 de ani de Independență: „La mulți ani, fraților basarabeni!”

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, a felicitat Republica Moldova cu ocazia împlinirii a 35…

3 ore ago

Reforma curriculumului: Elevii vor învăța matematica după modelul estonian din septembrie 2027, iar informatica ar putea fi predată din clasa a V-a

Începând cu anul școlar 2027, elevii din Republica Moldova vor învăța după un nou curriculum…

4 ore ago

video | Conducerea țării și veteranii au comemorat apărătorii R. Moldova la monumentul „Maica Îndurerată”

Cu salve de armă și un moment de reculegere, conducerea Republicii Moldova și veteranii de…

4 ore ago

Eugeniu Buzatu preia oficial conducerea SA „Energocom”, după aproape doi ani de interimat

Eugeniu Buzatu va conduce S.A. „Energocom”, după ce a obținut cel mai mare punctaj la…

4 ore ago

video | Maia Sandu, mesaj de Ziua Independenței: „Lucrurile mari le putem face doar împreună”

Președinta Maia Sandu a adresat un mesaj cetățenilor cu ocazia împlinirii a 35 de ani…

5 ore ago