fbpx

Republica Moldova și UE deschid marți negocierile pentru Clusterul 6 de aderare

Astăzi, la Bruxelles, are loc cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană, în cadrul căreia vor fi deschise oficial negocierile de aderare pe capitolele din Clusterul 6, „Relații externe”. Potrivit autorităților de la Chișinău, evenimentul marchează un nou pas în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, transmite IPN.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Delegația țării este condusă de prim-ministrul interimar, Eugeniu Osmochescu. În cadrul reuniunii, Republica Moldova își va prezenta poziția de negociere și angajamentele asumate pentru alinierea la acquis-ul comunitar în domeniul relațiilor externe, iar Consiliul Uniunii Europene va prezenta poziția comună a statelor membre privind Clusterul 6.

Acesta cuprinde două capitole de negociere: Capitolul 30 – Relații externe și Capitolul 31 – Politica externă, de securitate și apărare, care vizează modul în care Republica Moldova va participa, după aderare, la politica comercială, externă și de securitate a Uniunii Europene.

Potrivit autorităților, prin deschiderea negocierilor pe capitolele din acest cluster, Republica Moldova își asumă integrarea în politica comercială comună a UE și alinierea treptată la politica externă și de securitate a blocului comunitar. Asta va duce la un acces mai sigur al produselor moldovenești pe piețele externe, un mediu de afaceri mai predictibil, mai multe investiții și o cooperare mai strânsă în combaterea amenințărilor hibride și a dezinformării.

Reuniunea este planificată pentru ora 18 și va fi urmată de o conferință de presă susținută de prim-ministrul interimar Eugeniu Osmochescu, de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, și de ministrul irlandez pentru afaceri europene și apărare, Thomas Byrne.

Clusterul 6 este al doilea grup capitole de aderare deschis de Republica Moldova în relația cu Uniunea Europeană, după Clusterul 1 „Valori fundamentale”, lansat pe 15 iunie 2026.

Articole asemănătoare

Back to top button