fbpx

Republica Moldova iese oficial din CSI: Maia Sandu a semnat decretele

Republica Moldova a ieșit oficial din Comunitatea Statelor Independente (CSI), după ce președinta Maia Sandu a semnat decretele de denunțare a acordurilor constitutive ale organizației. Decretele promulgă Legea nr. 47 și Legea nr. 48 privind denunțarea Acordului de constituire a CSI, a Protocolului și a Statutului Comunității.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ministerul de Externe de la Chișinău urmează să notifice Comitetul Executiv al CSI despre retragerea Republicii Moldova.

Acordul de constituire a CSI și Protocolul aferent au fost semnate în decembrie 1991 de 11 state ex-sovietice, inclusiv Moldova, după destrămarea URSS. Statutul CSI, semnat în 1993, stabilește principiile fundamentale ale comunității.

Până acum, Republica Moldova a denunțat aproximativ 70 de acorduri cu CSI, parte a procesului de aliniere a legislației și economiei la standardele Uniunii Europene.

Parlamentul moldovean a aprobat la 2 aprilie, în lectură finală, retragerea din CSI, cu 60 de voturi „pentru”, 27 „împotrivă” și 3 abțineri. Decizia de ieșire a fost anunțată încă în 2023.

Citește și: Vot în prima lectură în Parlament: R. Moldova se retrage definitiv din CSI. Cine a votat Pro și cine Contra?

Articole asemănătoare

Back to top button