Foto: presedinte.md
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit vineri, 20 mai, cu membrii formației Zdob și Zdub și cu frații Vasile și Vitalie Advahov, care ne-au reprezentat țara la concursul Eurovision 2022, precum și cu echipa managerială și de creație care a contribuit la prestația lor pe scena de la Torino.
„Am urmărit și eu, alături de milioane de oameni, evoluția muzicienilor noștri. Am apreciat talentul, originalitatea și energia cu care au știut să vorbească lumii întregi despre Moldova, despre cultura și tradițiile noastre. Le-am mulțumit încă o dată pentru bucuria ce ne-au adus-o, urcând țara pe locul șapte al competiției, și i-am îndemnat să rămână în continuare promotori ai Republicii Moldova – Republica oamenilor frumoși”, le-a spus președinta Maia Sandu.
Potrivit șefei statului, avem nevoie de acest lucru mai ales acum, când am pornit cu pași hotărâți pe drumul integrării europene – un drum pe care vom reuși inclusiv prin talent și valoare.
În semn de apreciere a acestei valori, precum și pentru talent artistic, originalitate și activitate de creație prodigioasă, lui Roman Yagupov și fraților Vasile și Vitalie Advahov i-a fost acordat, astăzi, „Ordinul de Onoare”. La fel, șefa statului a acordat Diplome de onoare pentru toată echipa proiectului Eurovision-2022.
„Este un gest de recunoștință din partea tuturor cetățenilor țării noastre, pentru sentimentul de mândrie pe care ne-ați făcut să-l trăim și pentru care le mulțumim”, a spus cu prilejul înmânării distincțiilor și a diplomelor președinta Maia Sandu.
Lista laureaților:
„Ordinul de Onoare” al Republicii Moldova:
Diplomă de Onoare a Președintelui Republicii Moldova:
update 16:30 | Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești,…
Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui accident rutier produs joi seara pe bd. Dacia din Chișinău,…
Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…
Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…
Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…
Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…