Toate știrile

Recean respinge zvonurile: „Nu am nicio legătură cu compania aeriană Polaris”. Când expiră mandatul la MoldATSA

Dorin Recean respinge acuzațiile potrivit cărora ar avea legături cu compania aeriană Polaris și susține că toate bunurile și interesele sale sunt declarate în mod transparent în declarația de avere depusă la Autoritatea Națională de Integritate (ANI).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-o reacție publicată pe rețelele sociale, Recean a calificat informațiile apărute în spațiul public drept „acuzații false” și „ficțiuni”, afirmând că acestea urmăresc să submineze încrederea cetățenilor.

În spațiul public au apărut acuzații potrivit cărora Dorin Recean ar avea legături sau interese ascunse în compania aeriană Polaris, inclusiv suspiciuni privind influențarea unor decizii legate de această companie.

„Acuzațiile false capătă proporții fanteziste în ultima perioadă, anume pentru ca oamenii să pună la îndoială orice și pe oricine, să nu mai distingă adevărul și, respectiv, să fie slăbită încrederea în societatea noastră”, a declarat Dorin Recean.

Premierul a subliniat că nu deține alte bunuri decât cele declarate oficial și a negat orice legătură cu compania aeriană Polaris.

„Toate activele mele sunt exact aceleași menționate în declarația de avere și interese personale. Nu dețin, direct sau indirect, alte active, bunuri sau proprietăți decât cele prezentate în declarație. Declar că nu dețin acțiuni, nu am interese și nu am nicio legătură cu compania aeriană Polaris”, a afirmat Recean.

Totodată, oficialul a precizat că orice companie care intenționează să investească în Republica Moldova trebuie să demonstreze integritate și transparență financiară, iar firmele care activează în domenii sensibile pentru securitatea statului și nu pot demonstra cine sunt beneficiarii reali sau dacă respectă regimul sancțiunilor internaționale riscă să nu primească aprobarea investițiilor.

Dorin Recean s-a referit și la activitatea sa în Consiliul de administrație al MoldATSA, precizând că mandatul său are un obiectiv clar – restructurarea întreprinderii.

„Am mers acolo cu o responsabilitate bine definită – restructurarea întreprinderii. Mandatul meu va lua sfârșit la finalul lunii august, odată cu finalizarea planului de restructurare, care va conține inclusiv diminuarea funcțiilor redundante și eliminarea posibilităților de abuzare a acestei întreprinderi”, a mai declarat acesta.

Dorin Recean a fost numit membru al Consiliului de Administrație al Î.S. MoldATSA începând cu 15 iunie 2026.
Numirea a fost făcută de Agenția Proprietății Publice (APP), iar Guvernul a precizat că funcția este exercitată fără remunerație.

Directorul APP, Roman Cojuhari, a declarat că Recean a fost desemnat deoarece instituția avea „îngrijorări” privind activitatea MoldATSA și era nevoie de o persoană care să supravegheze și să contribuie la clarificarea situației.

Ana Bodrug

Recent Posts

Un bărbat a murit după ce ar fi pierdut controlul ATV-ului pe care-l conducea

Oamenii legii din Hîncești documentează un accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în jurul orei…

2 ore ago

foto, update | Dronă „Gerbera” depistată la Rezina. Precizările poliției

update 19:00 | Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției au stabilit că aparatul de zbor este…

4 ore ago

foto | Investiții europene în educație: Roboți industriali și echipamente moderne pentru studenții UTM

La Universitatea Tehnică a Moldovei, viitorii ingineri programează roboți industriali, simulează defecțiuni ale sistemelor electronice…

6 ore ago

video | Primele 100 de zile ale Guvernului Tofan: Ce realizări și probleme a prezentat premierul în bilanț

Premierul Vasile Tofan a prezentat joi, 5 noiembrie, bilanțul primelor 100 de zile de guvernare.…

6 ore ago

foto | Percheziții la Poliția de Frontieră: trei funcționari sunt vizați de delapidare. Un șef adjunct, reținut

Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză…

7 ore ago

Marta Kos vine la Chișinău. Oficiala va susține un discurs în plenul Parlamentului R. Moldova

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, este așteptată luni, 9 noiembrie, în Parlamentul Republicii Moldova,…

8 ore ago