Toate știrile

Raportul #Justice4Moldova analizează cazul judecătorului Vitalie Movilă: între evaluări excelente și omisiuni în declarațiile de avere

Un raport de investigație, realizat în cadrul proiectului „Asigurarea integrității, eficienței și independenței sistemului de justiție în Moldova – #Justice4Moldova”, implementat de Institutul pentru Politici Europene și Reforme (IPRE), în parteneriat cu Institutul pentru Raportarea Războiului și Păcii (IWPR), ridică întrebări despre corectitudinea și consistența unor declarații de avere și interese personale completate de judecătorul Vitalie Movilă, de la Curtea de Apel Cahul.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Documentul, semnat de jurnaliști și juriști independenți și revizuit de experți naționali și internaționali, reunește date din declarațiile de avere, hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, rapoarte de evaluare și informații publice, conturând un profil profesional bun, dar marcat de omisiuni și neclarități în documentarea unor bunuri și tranzacții imobiliare.

Autorii raportului nu au identificat discrepanțe majore între veniturile și cheltuielile magistratului, însă observă omisiuni în declarațiile pentru anii 2004 și 2010, care nu includ toate bunurile deținute la acel moment – un garaj, două case și câteva terenuri.

De asemenea, începând cu 2022, judecătorul Movilă a intrat în posesia mai multor bunuri prin moștenire – o casă de 118 metri pătrați, terenuri și spații auxiliare – dar anumite proprietăți declarate anterior nu mai apar ulterior în documentele depuse la ANI, fără explicații clare. Raportul recomandă o verificare suplimentară din partea Autorității Naționale de Integritate, pentru a confirma conformitatea acestor modificări.

Pe parcursul ultimului deceniu, Vitalie Movilă a fost evaluat constant cu calificativul „foarte bine”, în 2014, 2017 și 2020. Totuși, raportul amintește și faptul că magistratul a făcut parte din completul de judecată vizat într-o cauză pierdută de Republica Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde Curtea a constatat încălcarea dreptului la libertate.

În plan disciplinar, între 2015 și 2023, pe numele judecătorului au fost depuse până la nouă sesizări pe an, însă niciuna nu s-a soldat cu sancțiuni definitive. O singură sancțiune – un avertisment aplicat în aprilie 2022 – a fost ulterior anulată de Consiliul Superior al Magistraturii.

Autorii menționează că, la 23 decembrie 2024, au transmis o solicitare oficială de comentarii prin Cancelaria Curții de Apel Cahul, însă până la finalizarea raportului nu au primit un răspuns din partea judecătorului Vitalie Movilă. În absența poziției acestuia, raportul se bazează exclusiv pe documente publice și acte oficiale.

Raportul #Justice4Moldova nu identifică fapte de corupție sau discrepanțe flagrante, dar evidențiază o serie de omisiuni, inconsecvențe și neclarități în declarațiile de avere și în gestionarea bunurilor imobiliare, care pot afecta percepția publică asupra transparenței magistratului.

Autorii recomandă instituțiilor de control – ANI, CSM și Inspecției Judiciare – să verifice dacă eventualele lipsuri sunt simple erori administrative sau indicii ale unei neglijențe mai profunde în raportarea averii.

Raportul integral este disponibil aici.

Rapoartele sunt realizate în cadrul proiectului „Asigurarea integrității, eficienței și independenței sistemului de justiție în Moldova – #Justice4Moldova”, implementat de Institutul pentru Politici Europene și Reforme (IPRE), în parteneriat cu Institutul pentru Raportarea Războiului și Păcii (IWPR). Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația Soros Moldova. Scopul general al proiectului este de a consolida rolul societății civile și mass-mediei în promovarea independenței, integrității, eficienței și responsabilității sistemului judiciar din Republica Moldova.

Ana Bodrug

Recent Posts

Vasile Tofan a traversat înotând Bosforul, împreună cu fiul său: „Revenim la Chișinău cu bateriile încărcate și cu inima plină”

Șeful guvernului R. Moldova a traversat înotând strâmtoarea Bosfor din Turcia,, împreună cu fiul său…

16 ore ago

video | O companie a inventat frigiderul pentru oameni. Cum funcționează echipamentul care îi răcorește rapid

O companie din Japonia a inventat frigiderul pentru oameni, potrivit Nexta. Acesta a fost montat…

17 ore ago

Șase medalii într-o singură competiție: performanță pentru sportivii moldoveni la Europenele U17

Halterofilii Gabriela Danilov și Nicolae Chihai au devenit vicecampioni europeni U17 la Campionatele Europene desfășurate…

17 ore ago

Accident grav la Orhei: un copil, lovit de o mașină în timp ce era pe bicicletă

Un copil de 5 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a…

18 ore ago

Un polițist de frontieră, tată a trei copii, a murit în timp ce îndepărta crengile căzute după furtună

Un angajat al Poliției de Frontieră a murit la vârsta de 37 de ani, după…

18 ore ago

O biserică înlocuiește taxa de parcare cu rugăciuni: „O monedă pe care și-o poate permite oricine”

O biserică din vestul Poloniei a introdus o taxă de parcare neobișnuită: șoferii nu trebuie…

19 ore ago