R. Moldova va găzdui, în premieră, Congresul Mondial al Viei și Vinului

Congresul Mondial al Viei și Vinului, cel mai important eveniment internațional dedicat sectorului vitivinicol, va fi organizat pentru prima dată în Republica Moldova. Evenimentul, desfășurat anual de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), va avea loc în perioada 16-20 iunie, la Palatul Republicii.
Congresul este la cea de-a 46-a ediție și va reuni experți, cercetători, viticultori, enologi, producători și decidenți politici din 51 de țări membre, pentru a discuta viitorul industriei vinului. Evenimentul se va axa pe tema: „Trasarea viitorului vinului: Îmbrățișarea rezilienței, creșterea valorii, încurajarea inovației”.
Agenda va include reuniuni științifice axate pe provocările actuale ale sectorului vitivinicol și identificarea soluțiilor relevante, prezentări științifice privind viticultura și vinificația în Republica Moldova. Astfel, evenimentul va fi un adevarat hub intelectual, unde vor fi abordate peste 300 de teme de importanță mondială din sector.
În cadrul congresului, vor fi desfășurate patru paneluri de discuții, la care vor participa aproximativ 150 de experți și cercetători:
1. Viticultură: Practici viticole reziliente pentru ecosisteme durabile;
2. Oenologie: Tehnologii adaptative și inovatoare în oenologia durabilă;
3. Economie & Drept: Creșterea valorii – lanțuri valorice favorabile și modele de afaceri reziliente;
4. Siguranță & Sănătate: Nutriție și sănătate – împărtășire, grijă și bunăstare.
De asemenea, participanții vor fi invitați să descopere cultura vinului moldovenesc prin tururi la crame, evenimente de networking și degustări care pun în valoare caracterul autentic al vinurilor locale. Printre obiectivele evenimentului se numără crearea unor practici viticulturale sustenabile, aplicarea tehnologiilor inovaționale în oenologie și asigurarea unui model economic rezilient.
Congresul este organizat în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). Republica Moldova este membră a Organizației Internaționale a Viei și Vinului din 3 aprilie 2001, fiind prima țară din CSI care a aderat la OIV.
În 2024, Organizația Internațională a Viei și Vinului a marcat 100 de ani, iar congresul din Moldova deschide cel de-al doilea centenar al organizației.