Autorităţile ruse au interzis joi de facto site-ul de ştiri Meduza prin clasificarea ca „organizaţie indezirabilă”, transmit Reuters şi AFP, citat de Agerpres.
În urma deciziei anunţate de procuratura generală a Rusiei, este interzisă funcţionarea pe teritoriul ţării a site-ului gestionat din Letonia. Jurnaliştii care scriu pentru Meduza pot fi condamnaţi la pedepse cu închisoarea de până la patru ani, iar organizatorii – până la şase ani. Cetăţenilor ruşi le este interzis să colaboreze cu publicaţia sau cu jurnaliştii acesteia.
Procuratura a explicat că activitatea site-ului „reprezintă o ameninţare la adresa ordinii constituţionale şi a securităţii Rusiei„.
Meduza, lansată ca publicaţie în limba rusă în martie 2014 în Letonia, pentru a evita cenzura din Rusia, fusese deja clasificată ca „agent străin” de ministerul justiţiei de la Moscova încă din aprilie 2021.
La scurt timp după ce armata rusă a invadat Ucraina, în februarie anul trecut, parlamentul Rusiei a adoptat legi care pedepsesc cu închisoarea „discreditarea” armatei şi răspândirea de „informaţii intenţionat false” despre aceasta; maximele prevăzute sunt de cinci ani de detenţie pentru prima infracţiune, respectiv 15 pentru cea de-a doua.
Kremlinul duce însă de mai mulţi ani o campanie de reprimare a presei independente şi de blocare a accesului ruşilor la informaţii din media neagreate. Ceea ce s-a întâmplat după începutul războiului a fost doar o escaladare a acestei tendinţe, apreciază Reuters.
Printre cele peste 50 de organizaţii care se află în prezent pe lista celor „indezirabile” mai figurează şi alte publicaţii de investigaţie, cum ar fi iStories, Proekt sau Bellingcat – aceasta din urmă, cu sediul în Olanda.
Evgheni Prigojin, şeful grupării de mercenari Wagner, a cerut interzicerea site-ului Meduza prin această procedură încă din iulie anul trecut.
Meduza nu a reacţionat deocamdată la interdicţie, însă unele personalităţi din opoziţie au criticat deja în mediile sociale decizia autorităţilor. Ruslan Şaveddinov, aliat al disidentului Aleksei Navalnîi, a scris pe Twitter că „organizaţie indezirabilă este mâna de oameni care au acaparat puterea în Rusia„.
update 19:02 | Și poliția a publicat un colaj. update 18:50 | Au apărut primele imagini…
update 18:25 | Aceeași dronă ar fi explodat în extravilanul localității Mihăilenii Vechi din raionul…
Autoritățile publice locale de nivelul doi, adică actualele raioane, vor avea mai multă autonomie. Guvernul…
Republica Moldova a înregistrat progrese la PISA 2025, în special la științe și la noul…
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat o nouă Metodologie de evaluare pentru clasele primare, care…
Cinci tineri din raionul Fălești, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani, au…