fbpx

PSRM, după perchezițiile de la sediu: „Spectacolul cu procurori este pentru atenua impactul dezvăluirilor despre Litvinenco”

„Este un atac regizat în laboratoarele politice ale regimului PAS, care urmărește intimidarea membrilor PSRM.” Este reacția Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), după ce oamenii legii au anunțat că la sediul partidului se desfășoară percheziții în cadrul investigării cauzei penale privind finanțarea ilegală a partidului. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Considerăm că spectacolul cu procurori de la sediul PSRM, a fost pus în scenă pentru a mai atenua impactul dezvăluirilor privind implicarea ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco în fărădelegi și abuz de putere,” au scris socialiștii într-un comunicat de presă.

La fel, PSRM a menționat că condamnă ferm orice formă de persecutare a opoziției.

„Facem apel la Delegația Uniunii Europene la Chișinău, dar și la toate misiunile diplomatice acreditate în țara noastră, să nu devină complici ai dictaturii impuse de PAS,” se mai arată în comunicatul socialiștilor.

Amintim că Procuratura Anticorupție desfășoară percheziții la sediul PSRM în cadrul investigării cauzei penale privind finanțarea ilegală a partidului.

Amintim că fostul prim-ministru Zinaida Greceanîi are statut de învinuit în dosarul privind finanțarea ilegală a PSRM, în care era cercetat și fostul președinte Igor Dodon. În luna august, Procuratura a confirmat faptul că contabila PSRM a fost pusă sub învinuire în dosarul privind finanțarea ilegală a formațiunii.

Articole asemănătoare

Back to top button