fbpx

„Promit să am comportament electoral dictat de bunul simț”. Mihai Stratulat a fost înregistrat la alegerile parlamentare

După ce a depus repetat actele la CEC, pentru a fi înregistrat în calitate de candidat la parlamentare pe circumscripția nr. 26 (Buiucani), pediatrul Mihai Stratulat s-a lăudat astăzi cu primul său succes din cariera de politician. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Medicul a anunțat pe pagina sa de Facebook că eforturile sale au dat roade, astfel că este acum oficial înregistrat în cursa pentru un fotoliu de deputat, în viitorul Parlament al Republicii Moldova. În descrierea unei fotografii postate pe rețeaua de socializare, Stratulat scrie că înregistrarea sa „înseamnă să ai încredere în propriile forțe și în vocea oamenilor care te susțin”.

„Promit să am comportament electoral dictat de bunul simț și de educația pe care o am. Sa nu așteptați de la mine prea mult discurs politic pentru ca eu politician abia încep sa devin. Vă voi vorbi despre planurile mele pentru medicina națională și despre ideile pe care le am pentru cele doua sectoare care mă vor vota. Voi continua lupta pentru sănătatea micilor pacienți, precum am făcut-o și înainte!

Și pe final, un apel către susținători (și nu doar): îmbrăcați-vă bine, beți ceai mult cu lămâie și nu cădeți pradă gerului de afară pentru că îi cred în stare pe cei de la CEC să mă sanctioneze dacă va voi da sfaturi medicale în aceasta perioadă”, a scris pediatrul, ironizând pe seama diferitor acuzații care li s-au adus în ultima perioadă celor care râvnesc să ajungă în Legislativ.

Amintim că Mihai Stratulat a fost desemnat candidat din partea Partidului Democrat din Moldova. Medicul a declarat ulterior că vrea să vină în politică pentru a pune capăt situațiilor când unii funcționari fac bani pe seama sănătății copiilor.

Articole asemănătoare

Back to top button