Procurorii trimit în judecată încă o reprezentantă a Partidului „Șor” pentru finanțare ilegală
Procuratura Anticorupție a anunțat finalizarea urmăririi penale într-un dosar privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șor”. Cauza a fost transmisă în instanța de judecată pentru examinare în fond. În dosar este învinuită vicepreședinta organizației teritoriale Rîșcani a formațiunii din municipiul Chișinău, acuzată de complicitate la finanțarea ilegală a partidului din partea unui grup criminal organizat.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada iulie – octombrie 2022, învinuita ar fi coordonat activitățile organizației teritoriale, având cunoștință de faptul că formațiunea era finanțată din surse ilicite. În complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinți, trezorier și persoane responsabile de transportarea fondurilor, aceasta ar fi contribuit la acceptarea și distribuirea resurselor financiare.
Valoarea finanțării ilegale acceptate ar depăși 540 000 de lei, bani proveniți din activitatea unui grup criminal organizat. Sumele ar fi fost folosite pentru activitățile și promovarea politică a partidului.
Învinuita nu își recunoaște vinovăția. Dosarul va fi examinat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea imputată, legea prevede amendă între 57 500 și 92 500 lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, cu posibilitatea privării de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe o perioadă de 2 la 5 ani.



