fbpx

Procuratura i-a pus sub învinuire pe deputații Jardan și Ulanov și cere 30 de zile de arest preventiv pentru ei

Deputații Petru Jardan și Denis Ulanov, lipsiți acum două zile de imunitate parlamentară, au fost astăzi puși sub învinuire. Potrivit PG, procuratura Anticorupție i-a audiat în calitate de învinuiți, în prezența avocaților aleși și cu respectarea tuturor drepturilor, și garanțiilor procesuale, prevăzute de lege.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

De asemenea, procurorii au depus demersuri de arestare preventivă a celor doi învinuiți pentru 30 de zile, urmând ca instanța de judecată să fixeze data și ora examinării acestora. Printre riscurile care justifică aplicarea arestului în privința celor doi învinuiți, procurorii au menționat: riscul de a împiedica buna desfășurare a justiției și riscul eschivării.

Amintim că, cei doi deputați au fost reținuți luni, după ce, la cererea Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, Parlamentul le-a ridicat imunitatea parlamentară.

Potrivit materialelor, Denis Ulanov este învinuit de escrocherie și ”spălare de bani” în dosarul Frauda Bancară, iar Petru Jardan – este învinuit de abuz de serviciu, în dosarul vizând concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Ambii învinuiți pledează nevinovați.

Urmărire penală continuă, iar Procuratura va informa despre evoluțiile acestora. Precizăm cp, această etapă a procesului penal nu poate înfrânge principiul prezumției de nevinovăție a persoanei. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button