fbpx

Președintele Curții Supreme de Justiție, reținut pentru 72 de ore

Astăzi, președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, a fost reținut pentru 72 de ore de către Procuratura Anticorupție, se arată într-un comunicat de presă. Pe numele acestuia a fost pornită urmărire penală, fiind suspectat de îmbogățire ilicită.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Procuratura Anticorupție a decis reținerea oficialului după ce l-a audiat, în temeiul depistării în cadrul perchezițiilor biroului și domiciliului acestuia a obiectelor care ar confirma bănuiala rezonabilă privind comiterea faptei de îmbogățire ilicită.

„Totodată, măsura de reținere a bănuitului se impune ținând cont de faptul că acesta, profitând de statutul său, ar putea influența alte persoane care urmează să fie audiate în cadrul urmăririi penale. Precizăm că, deși judecătorul Ion Druță a depus cererea de demisie din funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție, aceasta încă nu i-a fost acceptată de către Consiliul Superior al Magistraturii”, mai scrie în comunicat.

Procuratura Anticorupție va reveni cu detalii în măsura în care acestea vor deveni disponibile, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate

Articole asemănătoare

Back to top button