Foto: Guvernul RM
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a participat marți, 11 noiembrie, la Conferința „Raportul de extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”, la care se discută progresele R. Moldova în parcursul integrării europene și prioritățile pentru fiecare domeniu. La eveniment au participat cabinetul de miniștri, parteneri internaționali, mediul academic, sectorul de afaceri și societatea civilă.
„Știm direcția: Republica Moldova – stat membru al Uniunii Europene. Știm ce avem de făcut: trebuie să fim gata să încheiem negocierile de aderare până la sfârșitului anului 2027. Avem un plan – Programul Național de Aderare – avem o echipă dedicată și o țară întreagă care ne susține”, a declarat prim-ministrul.
Șeful Executivului a apreciat efortul echipei care a lucrat pentru accelerarea procesului de aderare, menționând că, într-un singur an, Moldova a avansat de patru ori mai rapid, iar Raportul de extindere confirmă puterea moldovenilor de a munci uniți.
„Am înregistrat progrese pe fiecare capitol de negociere – de la statul de drept și economie, până la energie, digitalizare, educație, siguranță alimentară și politici sociale. Știți aceste progrese în profunzime pentru că voi și mulți alți oameni care nu sunt prezenți azi le-ați făcut! Pagină cu pagină și normă legală cu normă legală. Cuvintele de laudă ne vin pe merit și ne pun pe umeri o încărcătură și mai grea a responsabilității de mâine”, a spus premierul.
Potrivit premierului, în ultimii ani, țara noastră a gestionat numeroasele crize, a asigurat stabilitate, alegeri corecte și a avansat în reforme. Drept rezultat, oamenii beneficiază de infrastructură europeană, pot face tranzacții bancare mai ieftine datorită aderării la SEPA și beneficiază de tarife mici în statele europene prin „Roaming ca acasă”.
„Vă rog acesta să fie mereu, de azi înainte – nucleul tuturor reformelor și acțiunilor noastre – cum se îmbunătățește viața omului de la ce facem noi. Am început acest drum cu speranță și îl continuăm cu încredere unii în alții – pentru că suntem europeni prin felul în care trăim, muncim și ne respectăm reciproc. Aceasta este rolul nostru: să ducem Moldova pe drumul european și să nu permitem să fim opriți din drum. Casa noastră este Europa și vom aduce Europa acasă”, a afirmat Alexandru Munteanu.
Fără mită electorală, informații false și manipulări cu inteligența artificială. Comisia Electorală Centrală (CEC) propune…
Un inginer cadastral a fost condamnat la 9 ani de închisoare în dosarul terenurilor din…
Alte 8.120 de familii din Republica Moldova vor primi vouchere de câte 7.000 de lei…
Un bărbat a fost ademenit într-o pădure din apropierea Chișinăului, sub pretextul unei tranzacții cu…
Investiții de 80 de milioane de euro în 25 de școli profesionale, colegii și centre…
Republica Moldova își propune să deschidă toate capitolele de negociere rămase pentru aderarea la Uniunea…