fbpx

Premierul Filip: Majorările sau proiectele nu sunt pomeni electorale. Sunt munca și meritul Guvernului

În timpul conferinței de presă în care și-a prezentat raportul de activitate, prim-ministrul Pavel Filip a fost rugat de jurnaliști să răspundă la acuzațiile opoziției precum că Guvernul ar oferi pomeni electorale. Oficialul a negat declarațiile, menționând că partidul care se află la guvernare va fi mereu învinuit de folosirea resurselor administrative.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Vreau să privesc toate aceste declarații pentru că suntem în campania electorală prin această prismă, prin prisma campaniei electorale.

Cu părere de rău cu toții o să avem parte de multă minciună și speculație în acest sens. Nu cred că există vreo țară unde partidul care este la guvernare să nu fie învinuit de folosirea intrumentelor administrative. Fiecare tinde să scoată în evidență acest lucru, eu îmi exprim dezacordul cu certitudine în acest sens.

Am studiat câteva materiale personal, dacă tot vorbim de PromoLex și îmi pare rău că s-a promovat o minciună atunci când s-a scos în evidență 3 primării. Am fost vizat eu personal, după care au venit cu dezmințiri primarii din aceste primării, iar PromoLex-ul a spus că ei nu sunt obligați să confirme și nu verifică datele și lucrurile despre care au auzit”, a spus prim-ministrul Pvael Filip.

În cadrul discuțiilor cu jurnaliștii, a fost abordat și faptul că deputaţii democraţi participă la inaugurarea drumurilor din cadrul programului guvernamental Drumuri Bune.

„Cum să nu participe? Sunt oameni care au fost în această garnitură de guvernare, oameni care au votat şi au susţinut proiectele care au fost votate la Guvern. Atunci când spun că noi venim cu pomeni electorale, cu majorări sau proiecte de drumuri, categoric nu este așa. 

Nu este o pomană electorală a guvernului, dar este un merit și un drept al Guvernului, un drep obținut cu multă muncă şi sudoare”, a comunicat premierul Pavel Filip.

 

Articole asemănătoare

Back to top button