Poți „îmbrăca” zâmbetul pe față, dar implică-te! Ce ar trebui să facă fiecare zodie pentru a fi fericită?

Te simți lipsit/ă de viață și tânjești după acel sentiment de bucurie, dar ce faci pentru a atinge acest scop? Astrele ne comunică că poți fi mai fericit/ă, însă e nevoia (și) de implicarea ta.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Iată ce schimbare ai putea să faci acum pentru a fi fericit/ă, în funcție de zodie:

Berbec

Schimbă-ţi locul de muncă. Dacă ceea ce faci în acest moment nu îţi aduce fericire, nu numai că îţi faci un deserviciu ţie şi bunăstării tale, dar nu ajuţi nici compania la care lucrezi. Mai mult decât atât, cu siguranţă există o altă persoană care ar aprecia mai mult acest rol şi ar fi mai fericită decât eşti tu. Când găseşti un job care te atrage şi faci munca la care te pricepi cel mai bine, te vei descurca excelent şi te vei simţi împlinit/ă.

Taur

Permite fricilor să-ţi dicteze viaţa. Dacă există ceva ce îţi este frică să faci, şansele să faci acel lucru sunt mai mari. Acest sentiment din interiorul tău, frica, funcţionează ca un ghid pentru alegerile pe care le iei în viaţă şi, de cele mai multe ori, sunt cele corecte.

Gemeni

Scapă de oamenii toxici din viaţa ta. Oamenii care te înconjoară îţi dictează succesul, eşecul şi fericirea. Dacă există o prezenţă toxică în viaţa ta, îndepărtează-te şi rupe orice legătură cu aceasta. Gândeşte-te la propria ta bunăstare şi întreabă-te dacă relaţiile pe care le ai te ajută să progresezi.

Rac

Asumă-ţi mai multe riscuri. Fă lucruri care te sperie şi ieşi din zona ta de confort. Trăieşte o viaţă fără să încerci să îi faci pe alţii geloşi, ci una de care eşti mândru/ă!

Leu

Nu mai fi atât de protector/protectoare cu tine. Tu crezi că e mai bine dacă îţi construieşti ziduri înalte în jurul tău şi îndepărtezi oamenii, dar vulnerabilitatea este cea care creează relaţii şi legături. Iar conexiunile sunt atât de importante în viaţă.

Fecioară

Schimbă-ţi standardele pe care nu poţi să le atingi. Încetează să te mai pedepseşti şi învinovăţeşti din cauza aşteptărilor nerealiste pe care le ai. Un lucru e să îţi setezi obiective şi altul să îţi pavezi singur drumul spre eşec.

Balanţă

Fii puţin mai egoist/ă. Încerci tot timpul să fii dezinteresat/ă şi să nu aştepţi nimic în schimbul lucrurilor pe care le faci. Gândeşte-te la tine măcar o dată în viaţă şi nu te simţi vinovat/ă de asta. Meriţi să primeşti puţin mai mult decât ceea ce oferi.

Scorpion

Schimbă-ţi percepţia asupra vieţii pe care o trăieşti. Negativitatea te va stoarce de energie. În loc să priveşti partea goală a paharului, încearcă să priveşti lucrurile puţin diferit şi vezi ce impact are acest lucru asupra vieţii tale.

Săgetător

Crede mai mult în tine. Înfoaie-te din când în când, nu e nimic rău în asta. Este bine să fii mândru/ă de cine eşti şi de alegerile pe care le-ai făcut. Acest lucru nu te face arogant/ă.

Capricorn

Gândeşte-te mai puţin la ceilalţi şi mai mult la tine. Este important să te pui pe primul loc din când în când şi nu doar să încerci să îi mulţumeşti pe toţi cei din jur. Când faci asta, ceea ce vei descoperi este că ţi-ai pierdut identitatea, încercând să fii cel pe care şi-l doreau ceilalţi sau cel de care aveau nevoie, transmite eva.ro.

Vărsător

Schimbă-ţi gândirea despre trecut. Încetează să fii atât de amar în ceea ce priveşte trecutul. Nu îl poţi schimba, dar poţi învăţa de la el.

Pești

Schimbă mediul. Uneori, este înfricoşător să recunoşti că un loc nu ţi se potriveşte. Atunci când o plantă nu se dezvoltă, grădinarul nu se uită la ea şi o învinovăţeşte, ci o mută într-un alt loc unde crede că îi va merge bine. Şi în cazul oamenilor este la fel.

Daniela Danilova

Recent Posts

Morpheus 8 – viitorul rejuvenării faciale non-chirurgicale

Medicina estetică modernă caută metode prin care pielea ta să fie îmbunătățită într-un mod natural,…

2 zile ago

video | „Ea nu știe că asta e abia începutul”. Cum apartamentele „fantomă” pe site-urile de anunțuri lasă oamenii fără bani și cu identități furate

Apartamentele „fantomă” care se dau în chirie pe site-urile de anunțuri lasă oamenii fără bani,…

2 zile ago

Un bărbat, condamnat la închisoare pentru finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa”

Un bărbat a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, după ce instanța…

2 zile ago

Evoluțiile negocierilor din Ucraina influențează viteza aderării R. Moldovei la UE. Declarațiile Martei Kos

Evoluțiile negocierilor de pace din Ucraina au un impact direct asupra ritmului în care avansează…

2 zile ago

UE a aprobat un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina

Liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru a acorda Ucrainei un împrumut de…

2 zile ago

Judecătoarea condamnată pentru corupție, căutată de 11 ani. Avocata din dosar, reținută

La peste 11 ani de la condamnarea definitivă pentru corupție, fosta judecătoare a Judecătoriei Criuleni,…

2 zile ago