Toate știrile

Poliția solicită repetat ajutorul cetăţenilor la identificarea femeii din Florești, găsită arsă

Poliția solicită repetat ajutorul cetățenilor pentru a identifica trupul neînsuflețit al tinerei găsite carbonizate pe un câmp din Florești.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Oamenii legii atenționează că femeia, cadavrul căreia a fost găsit ars, la momentul plecării ar fi putut anunța rudele că pleacă peste hotare la muncă. Astfel, rugăm să verificați dacă sunt bine, rudele plecate peste hotare, ale căror semnalmente coincid cu cele descrise.

Atrageți atenția asupra modelului cerceilor depistați, în caz că cunoașteți pe cineva care purta acest model. Semnalmente: vârsta aproximativ 16 – 20 ani, înălțimea 1,65 m, corpolența slabă, părul vopsit de culoare blond-roșietic (decolorat), coroana dentară integră, dinții sunt toți naturali, mărimea tălpii piciorului aproximativ 35.

În cadrul cercetării la fața locului și examinării cadavrului au fost depistate și ridicate fragmente de lenjerie (sutien și maiou) de culoare roșie și cercei din aur, proba 585. Persoanele care dispun de informații privind identificarea cadavrului şi verificarea semnalmentelor descrise, să sune la numerele de telefon: 112 sau 060033442.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Ana-Maria Vlasă

Recent Posts

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

18 ore ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

18 ore ago

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în R. Moldova. Ce spune directorul ANRE

Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…

19 ore ago

Noul premier al României vine marți la Chișinău, în prima sa vizită externă. Cu cine se va întâlni

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…

20 de ore ago

Atac grav într-o școală din România. Un elev ar fi fost înjunghiat de un coleg. Martor: „A început să dea cu maceta”

Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…

20 de ore ago

Forța Fermierilor amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu intervin până la 30 octombrie. Ce solicită asociațiile

Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…

20 de ore ago