fbpx

„Poate cineva să explice?”. Numărul moldovenilor cu pașapoarte expirate – motiv de dispută între ACUM și CEC

Blocul ACUM a depus astăzi la CEC o solicitare prin care cere ca moldovenii cu pașapoarte expirate să poată participa la alegeri. Potrivit celor de la ACUM, prin adoptarea unei hotărâri în acest sens, ar urma ca 500.000 de cetățeni să își poată exercita dreptul de vot.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

De cealaltă parte, membrii CEC spun că este vorba de o dezinformare și manipulare a opiniei publice, pentru că, de fapt, ar fi vorba de aproape 9 ori mai puțini moldoveni ai căror pașapoarte nu sunt valabile.

„Trebuie să combatem această informație, pentru că nu este una veridică. Numărul persoanelor care domiciliază în republică sau sunt stabiliți peste hotare, care au pașapoartele expirate, este de circa 58.000 de cetățeni. Vă rog să vă informați din surse oficiale, puteți solicita informații și la Agenția Servicii Publice, în așa fel ca să nu inducem lumea în eroare”, a declarat astăzi Alina Russu.

Membrul CEC Iurie Ciocan a declarat că în acest caz este vorba despre „manipulare și minciună”.

„Deoarece nu am văzut nicăieri un mesaj cu titlul „Stop Fals”, propun să dăm un comunicat de presă cu acest titlu prin care să demascăm această manipulare a opiniei publice”, a spus Ciocan.

Totuși, juristul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, se arată surprins de informațiile prezentate de CEC și se întreabă cum este posibil ca numărul celor cu pașapoarte exprirate să fi scăzut brusc timp de trei ani.

„În aproape 2 ani, între 18 noiembrie 2014 și 13 octombrie 2016, numărul celor cu pașapoarte expirate s-a majorat cu 168.045, de la 241.746 la 409.791. În următorii 2 ani, între 13 octombrie 2016 și 15 ianuarie 2019, numărul celor cu pașapoarte expirate s-a micșorat cu 351.791, de la 409.791 la 58.000. Poate să explice cineva cum este posibil așa ceva?”, a întrebat juristul.

Articole asemănătoare

Back to top button