fbpx

Peste 160 mii de cetățeni au primit medicamente compensate în aprilie. Care a fost cel mai scump tratament

Peste 162 de mii de persoane au beneficiat în luna aprilie de medicamente și dispozitive medicale compensate, eliberate prin Sistemul informațional automatizat „eRețeta”. Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), pentru acestea au fost transferate farmaciilor contractate peste 94 de milioane de lei, cu aproximativ 13 milioane mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Din suma totală, circa 88 de milioane de lei au fost alocate pentru medicamente compensate. Cele mai mari cheltuieli au fost pentru tratamentul bolilor aparatului circulator – peste 43 de milioane de lei, sumă care a acoperit rețetele a circa 108 mii de pacienți.

Costul mediu al preparatelor compensate per beneficiar a fost de 557 lei. Cel mai costisitor tratament a fost însă pentru bolile pielii și ale țesutului celular subcutanat, cu un cost mediu de peste 1138 de lei per pacient.

În ceea ce privește dispozitivele medicale compensate, aproximativ 21 de mii de persoane au beneficiat de acestea, suma alocată fiind de peste 6,1 milioane de lei.

În total, în luna aprilie au fost valorificate aproximativ 295 de mii de rețete electronice, în 1648 de farmacii din întreaga țară. Rețetele electronice pot fi prescrise de orice medic, inclusiv cei din urgențe și cei care oferă îngrijiri la domiciliu. Pentru a ridica medicamentele sau dispozitivele medicale compensate, pacienții trebuie să prezinte doar buletinul de identitate.

Articole asemănătoare

Back to top button