fbpx

Peste 11.800 de persoane vor primi ajutor financiar de Paști. Vor fi oferite și pachete cu alimente

În contextul sărbătorilor pascale, peste 11.800 de persoane vor primi ajutor financiar în sumă de 2.155.850 de lei, anunță edilul capitalei, Ion Ceban. Potrivit lui, circa 1500 de persoane vor primi pachete cu produse alimentare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Potrivit lui Ceban, 1630 persoane vor beneficia de ajutor material unic în mărime de 500 lei, prin intermediul programului cu destinație specială, conform deciziei Comisiei municipale de stabilire și acordare a ajutorului material din 8 aprilie, dintre care:

  • 777 persoane cu deficiențe de vedere, membri ai Organizației Teritoriale Chișinău a Asociației Obștești „Asociația Nevăzătorilor din Moldova”;
  • 853 persoane cu deficiențe de auz, membri ai Asociației Surzilor din Republica Moldova, Filiala teritorială Chișinău;
  • 9182 persoane în vârstă, persoanele cu dizabilități severe, accentuate şi medii, beneficiare de compensații sau abonamente pentru călătoria în transportul public, aflate la evidența structurilor teritoriale de asistență socială, a căror pensie nu depășește 1450 lei, vor beneficia de ajutor material unic în mărime de 100 lei;
  • 990 persoane social vulnerabile, vor beneficia de ajutor material unic, în baza cererii şi necesităților evaluate, în sumă de 422.650 de lei.

Persoanele încadrate în această categorie urmează să primească ajutorul menționat prin intermediul oficiilor poștale ale Î.S „Poşta Moldovei” în perioada 20.04.2022-20.07.2022.

De asemenea, au fost acordate pachete cu produse alimentare pentru 1500 persoane prin intermediul Serviciului de alimentare din cadrul Direcțiilor teritoriale de asistență socială și cu suportul Societății de Cruce Roşie.

Vezi și: Capitala îmbracă straie de sărbătoare! Locațiile care vor fi amenajate în spiritul obiceiurilor pascale

Articole asemănătoare

Back to top button