fbpx

Peste 100 de elevi din capitală s-au infectat cu noul coronavirus. Câte cazuri au fost înregistrate la grădinițe?

La școli și licee – 190, iar la grădinițe – 51. Acestea sunt cazurile de infectare cu virusul COVID-19 din instituțiile de învățământ din Chișinău, înregistrate de pe 1 septembrie și până acum.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Informația a fost comunicată astăzi, la ședința Primăriei, de viceprimara Angela Cutasevici. Aceasta a precizat că noul coronavirus a fost contractat de 106 elevi, celelalte cazuri fiind în rândurile angajaților. De asemenea, în grădinițe s-au îmbolnăvit doi elevi și 49 de cadre.

Chiar și așa, potrivit viceprimarei, infectările depistate sunt cu transmitere comunitară. Mai exact, spune Cutasevici, copiii și cadrele didactice s-au infectat în afara instituțiilor de învățământ.

Actualmente, în Chișinău sunt deschise peste 1000 de grupe: 408 – pentru copiii de 6-7 ani, 370 – pentru copiii de 5-6 ani și 311 – pentru copiii de 4-5 ani. Între timp, două grupe au fost plasate în autoizolare.

„Decizile ce țin de organizarea procesului educațional sunt luate de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, iar autoritățile municipale doar se adaptează”, a menționat Angela Cutasevici, referindu-se la faptul că nu vom putea reveni în perioada ce urmează la procesul educațional normal.

Articole asemănătoare

Back to top button