Percheziții la Protecția Consumatorilor: doi funcționari și doi agenți economici, cercetați pentru corupție
Doi angajați ai Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor și doi agenți economici sunt cercetați într-un dosar de corupere activă și pasivă, anunță Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție.
Potrivit anchetatorilor, funcționarii ar fi pretins și primit bani de la agenți economici în schimbul neefectuării unor controale privind respectarea regulilor de activitate în comerț, calitatea produselor industriale și serviciilor prestate.
De asemenea, banii ar fi fost oferiți pentru ca inspectorii să nu aplice sancțiuni pentru neregulile depistate în activitatea agenților economici.
În dimineața zilei de 2 septembrie, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliile și în birourile de serviciu ale persoanelor vizate. În urma descinderilor au fost ridicate probe relevante pentru dosar.
Cei patru bănuiți urmează să fie cercetați în stare de libertate.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualelor alte persoane implicate.



