fbpx

Pe 1 noiembrie mergem la vot cu propriul stilou și măsurăm febra la intrare? Regulile noi, care ar putea fi aplicate la scrutinul prezidențial

La scrutinul de pe 1 noiembrie alegătorii ar putea merge la vot cu propriul stilou și vor fi obligați să poarte măști și mănuși. O instrucțiune în acest sens a fost elaborată de CEC.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La intrare în secţiile de votare tuturor alegătorilor li s-ar putea măsura febra. La fel, în cadrul acestor alegeri urna mobilă ar putea ajunge nu doar la persoanele în etate, cu dizabilităţi locomotorii sau cu alte probleme de sănătate, ci şi la alegătorii care se află în regim de autoizolare.

De asemenea, secțiile de votare ar putea fi asigurate cu soluții dezinfectante și materiale informative referitoare la coronavirus. Până la deschidere, în spațiile unde se vor desfășura alegerile ar urma să fie făcută curățenie generală și prelucrate toate suprafețele și echipamentul.

Mesele, scaunele și urnele ar putea fi amenajate în corespundere cu respectarea distanței sociale, iar funcționarilor li s-ar putea efectua termometria înainte de începerea activității, cu înscrierea datelor într-un registru special. La fel, aceștia ar putea fi asigurați cu echipament corespunzător, la intrare în secție ar putea fi amplasat un burete impregnat cu soluţie dezinfectantă pe bază de alcool pentru dezinfectarea încălţămintei, iar pe parcursul zilei s-ar putea organiza aerisirea frecventă a încăperii.

De asemenea, în secții va putea intra concomitent un număr limitat de alegători, care va fi egal cu numărul de cabine de vot utilizate. Accesul ar putea fi restricționat pentru cei care manifestă simptome ale coronavirusului și febră mai mare de 37 de grade, însă ei ar putea depune până la ora 15:00, ziua alegerilor, cereri pentru a vota la domiciliu, cu atașare obligatorie a certificatului medical. Chiar și așa, vor avea prioritate la urna mobilă persoanele în etate, cele cu dizabilități locomotorii, cetățenii care din motive de sănătate sau alte motive temeinice nu pot să se prezinte personal la secția de votare, iar ultimii vor fi moldovenii care se află în regim de autoizolare

Documentul se referă și la alegerile locale noi și a fost remis pentru avizare Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică.

Articole asemănătoare

Back to top button