fbpx

Pavel Postică de la PromoLex, despre modificările făcute în Parlament: Se pare că diminuează din independența membrilor CEC

Legislativul a votat ieri un proiect de lege care prevede că membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) vor putea fi demiși cu voturile deputaților. Pentru acest lucru, parlamentarii au propus câteva modificări la Codul Electoral, despre care expertul de la PromoLex, Pavel Postica, spune că ar diminua din independența membrilor CEC.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit proiectului, art. 20 din Codul Electoral nu face o referire clară asupra faptului de demitere a unui membru CEC, așa că aliniatul 3 al acestuia va fi înlocuit cu următorul cuprins:

„Constatarea nerespectării condițiilor prevăzute de la ar. 19 aliniat 2 sau cu privire la comiterea unor fapte incompatibile cu calitatea pe care o au ține de competența autorității care i-a desemnat sau i-a confirmat pe membrii Comisiei, Astfel, aliniatele 4, 4 prim și 5, vor fi abrogate”.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Postică spune că „atât mecanismul, garanțiile, autoritățile ce desemnează trebuie să fie parte a unei reforme autentice, și nu decizii bazate pe emoții și simpatii politice”.

De menționat că până acum demiterea unui membru CEC avea loc în baza deciziei magistraților de la Curtea Supremă de Justiție. Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, ceilalţi 8 membri sunt desemnaţi de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei. Componenţa nominală a Comisiei se confirmă prin hotărîre a Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

Articole asemănătoare

Back to top button