fbpx

Pățania unui adolescent din Moldova: S-a pornit să treacă vama cu pașaportul fratelui mai mare

Un minor a încercat să traverseze frontiera de stat cu pașaportul fratelui mai mare, însă înfățișarea l-a dat de gol. Intențiile sale au fost deconspirate duminica trecută de către polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Criva-Mamaliga.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La controlul de frontieră s-a apropiat un tânăr, care a prezentat actele necesare pentru autorizarea trecerii frontierei de stat. În timpul verificării, polițiștii de frontieră au observat un comportament nesigur la persoana în cauză. Conform datelor din pașaport persoana aflată în punctul de trecere arăta mult mai tânără decât vârsta înscrisă în document. Ba mai mult decât atât, și trăsăturile feței se diferențiau.

În cadrul discuțiilor, tânărul a recunoscut că, de fapt, are 17 ani, iar pașaportul aparține fratelui mai mare. Prin urmare, polițiștii de frontieră au luat legătura cu fratele acestuia, care a și confirmat că pașaportul îi aparține.

Pe faptul dat a fost pornită o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, care prevede o amendă în mărime de 37.500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

Articole asemănătoare

Back to top button