Toate știrile

PAS vrea să organizeze alegeri și referendum în aceeași zi

Referendumurile republicane ar putea să aibă loc în aceeași zi cu alegerile, conform un proiect de lege ce urmează să fie examinat în ședința de joi, 28 decembrie, a Parlamentului Republicii Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Amendamentul propus pentru modificarea Codului electoral prevede că referendumul republican nu poate fi organizat cu 60 de zile înainte sau după alegerile parlamentare, prezidențiale și locale generale, cu excepția situației în care acestea se desfășoară în aceeași zi.

Conform noului text propus, se specifică că „în aceeași zi nu pot avea loc două referendumuri republicane.”

Argumentul din spatele acestui amendament evidențiază reducerea cheltuielilor, utilizarea acelorași liste de alegători, economisirea resurselor umane prin organizarea unui singur eveniment, distribuirea pliantelor informative pentru ambele evenimente printr-o singură trimitere poștală, etc. De asemenea, se subliniază că organizarea simultană a referendumului cu alegerile ar putea stimula participarea cetățenilor la ambele scrutinuri.

Ana Bodrug

Recent Posts

Weekend teatral la TEI: „Revizorul”, „Căldura în noiembrie” și „Fiți sănătos, domnule!”

Teatrul Național „Eugène Ionesco” invită publicul la trei spectacole în perioada 23–25 octombrie. De la…

4 minute ago

video | Scandal pe coridoarele Primăriei: Gutnic a venit să-și reia activitatea, dar nu a obținut acces la birou. Ce spune administrația

Irina Gutnic a revenit luni, 19 octombrie, la Primăria Chișinău, după ce Curtea de Apel…

30 de minute ago

Triplu aur pentru R. Moldova! Halterofila Alexandrina Ciubotaru a cucerit trei medalii la Campionatul European

Halterofila din Republica Moldova, Alexandrina Ciubotaru, a cucerit trei medalii de aur la Campionatul European…

3 ore ago

foto | Planul de creștere pentru Moldova, în acțiune. O companie și-a modernizat producția cu sprijinul UE

În ultimii ani, companiile din Republica Moldova au beneficiat de sprijin financiar european. Prin Planul…

23 de ore ago

Ucraineanul care ar fi fost lovit cu vâslele pe Nistru, internat. Ce spun medicii despre starea sa

Cetățeanul ucrainean care ar fi fost agresat de doi grăniceri în timp ce traversa Nistrul…

23 de ore ago

Explicațiile Kievului după ce doi grăniceri ucraineni au ajuns pe malul moldovenesc al Nistrului

Autoritățile ucrainene susțin că barca în care se aflau grănicerii implicați în incidentul de pe…

o zi ago