fbpx

Participă la Startup Grind Chișinău cu Vasile Tofan și află care e viitorul investițiilor în start-up-urile din regiune

Comunitatea Start-up Grind Chișinău își dă întâlnire offline, pe 6 iunie cu Vasile Tofan, partenerul senior la unul din cele mai mari fonduri de investitii din regiune Horizont Capital și Sergiu Matei, fondatorul Index – startup care ajută companiile de top să angajeze la distanță/remote dezvoltatori software de talie mondială, în cadrul evenimentului „Startup-uri. Investiții. Viitor incert?”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Tinerii pasionați de start-up-uri sunt așteptați pe 6 iunie la MEDIACOR unde vor cunoaște oameni noi, vor împărtăși experiențe și vor contribui la dezvoltarea comunității locale de antreprenori și startup-uri.

În cadrul evenimentului îl veți cunoaște pe Vasile Tofan, Senior Partner la compania de investiții de capital „Horizon Capital”.

Acesta s-a alăturat companiei „Horizon Capital” în august 2012, cu experiență atât în ​​consultanță în management, cât și în industrie. La Horizon Capital, Vasile Tofan continuă să lucreze în sectoarele de bunuri de larg consum și tehnologie, jucând un rol activ în investițiile companiei în tehnologie.

Horizon Capital a investit in companii precum Purcari, Tinkoff, Ajax Systems, Clikum, Maib, Rozetka și nu doar.

Înainte de a se alătura companiei, a fost consultant la Monitor Group (acum Monitor Deloitte) din Amsterdam, și s-a concentrat pe proiecte de growth – enhancement, în principal în sectoarele FMCG, asistență medicală și tehnologie, lucrând mai ales pe piețele emergente, inclusiv Rusia, Nigeria, România și Slovacia. Implicarea lui Vasile a variat de la dezvoltarea strategiei de marketing, eficacitatea forței de vânzări, optimizarea prețurilor și dezvoltarea capacităților. A obținut un MBA cu distincție, de la Harvard Business School și deține un master și o licență în management public de la Universitatea Erasmus din Olanda din Rotterdam.

Evenimentul va fi moderat de antreprenorul Sergiu Matei, absolvent al Universitatii Oxford, fondator al companiilor Index și Travod, membru Forbes Technology Council si mentor în cadrul unui important accelerator B2B din San Francisco – Alchemist.

Startup-ul Index e o platformă de recrutare care ajută companiile internaționale precum Vodafone, Twilio sau Omio să angajeze la distanță/remote dezvoltatori software de talie mondială. Fondat la Londra acum 3 ani, cu oficii la Chișinău, Londra și Remote, cu angajați în peste 15 fusuri orare, Index este parte a comunității StartX pe lângă Stanford University, alături de start-up-uri ca Bolt, Patreon sau Lime.

Agenda:

18:30 – Networking

19:00 – Fireside chat cu Vasile Tofan și Sergiu Matei

20:00 – Networking, vin și pizza

Evenimentul va avea lor pe 6 iunie, LUNI, la 18:30, locația Mediacor. Evenimentul are o taxă de participare simbolică, care va acoperi pizza și băuturile din cadrul sesiunii de networking.

Atenție! Numărul de locuri este limitat și puteți rezerva un bilet aici: https://bit.ly/39mvCgG

Articole asemănătoare

Back to top button