fbpx

Opoziția inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu. Reacția Președinției

Opoziția parlamentară a anunțat marți, 29 septembrie, inițierea procedurii de suspendare din funcție a președintei Maia Sandu. Anunțul a fost făcut de deputatul Ion Chicu, care a acuzat-o pe șefa statului de presupuse încălcări ale Constituției și ale principiului separației puterilor. Președinția a reacționat, declarând că Maia Sandu își va continua mandatul.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Inițiem procedura de suspendare din funcție a președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu”, a declarat Ion Chicu.

Oopoziția acuză șefa statului că ar fi intervenit în activitatea Parlamentului, Guvernului și procuraturii, dar și că ar fi încălcat obligația de neutralitate politică prin implicarea în campaniile electorale în susținerea PAS. De asemenea, aceștia critică și ideea aderării Republicii Moldova la UE în două etape, fără includerea inițială a regiunii transnistrene, invocând totodată presupuse încălcări ale drepturilor fundamentale.

Într-o reacție, Președinția a transmis că Maia Sandu își va continua mandatul încredințat de cetățeni.

„Președinta Maia Sandu a obținut încrederea a peste 930 000 de cetățeni pentru a menține pacea și securitatea în Republica Moldova și a asigura direcția europeană de dezvoltare. Președinta Maia Sandu își va continua mandatul încredințat de cetățeni, inclusiv pentru a proteja ordinea constituțională, democrația și libertatea tuturor”, se arată în reacția instituției.

În urma alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, PAS a obținut 55 de mandate, iar celelalte formațiuni parlamentare – 46. Potrivit articolului 89 din Constituție, inițierea procedurii de suspendare necesită cel puțin 34 de semnături, iar suspendarea propriu-zisă – 68 de voturi din totalul celor 101 deputați.

Articole asemănătoare

Back to top button