fbpx

O persoană a murit, iar două s-au intoxicat cu fum în urma unor incendii

Două persoane au suferit intoxicații grave cu monoxid de carbon, iar o alta și-a pierdut viața, în urma a două incendii produse în ultimele 24 de ore în Republica Moldova, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Primul caz a fost înregistrat în după-amiaza zilei de 2 octombrie, într-o locuință din satul Dămășcani, raionul Rîșcani. Apelul la 112 a fost recepționat la ora 18:45, iar la fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și salvatori. Flăcările au mistuit în totalitate bunurile din opt odăi și au distrus 80% din acoperișul casei, cu o suprafață de 120 m².

În urma incendiului, o femeie de 49 de ani și fiul acesteia, de 28 de ani, au suferit intoxicații cu monoxid de carbon și au fost transportați în stare gravă la Spitalul Raional Rîșcani.

Al doilea incendiu a izbucnit în noaptea de 3 octombrie, într-o casă din localitatea Chirca, raionul Anenii Noi. Focul a cuprins întreaga locuință, cu o suprafață de 35 m². În timpul intervenției, pompierii au descoperit cadavrul unui bărbat, care, potrivit primelor constatări, ar fi decedat în urma intoxicației cu produsele arderii. Incendiul a fost stins la ora 03:21.

Cauzele și circumstanțele izbucnirii incendiilor urmează să fie stabilite de experți.

Conform statisticilor IGSU, de la începutul anului 2025 au fost înregistrate 1373 de incendii pe teritoriul țării, soldate cu decesul a 78 de persoane. Inspectoratul atenționează populația să respecte regulile antiincendiare pentru a preveni tragedii similare.

Articole asemănătoare

Back to top button