Toate știrile

O nouă posibilă sechelă a COVID-19 îi derutează pe medici

Febră, dureri de cap, tuse, dificultăți respiratorii, pierderea gustului și a mirosului, dureri musculare, toate sunt simptome deja binecunoscute ale COVID-19. Însă această boală nu și-a dezvăluit încă toate secretele, iar de curând la numeroși pacienți din Statele Unite a fost semnalată o nouă sechelă, absolut surprinzătoare: căderea dinților.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Începem să ne uităm după manifestări mai puțin obișnuite, care adesea produc invalidități pacienților noștri la câteva luni după ce se vindecă de COVID-19”, a declarat pentru The New York Times dr. William W. Li, președintele unei fundații medicale. Asta, pentru că de mai multe săptămâni, unii pacienți care au scăpat de virus susțin că după aceea și-au pierdut un dinte. O manifestare cu atât mai stranie, cu cât pacienții n-au simțit nici cea mai mică durere. Pur și simplu dintele a început să se miște. Unii pacienți au relatat că și-au simțit gingiile ceva mai sensibile, că dinții au căpătat o coloratură și în unele cazuri s-au spart.

O femeie de 43 de ani din New York, Farah Khemili, a povestit că a simțit, mestecând niște gumă, că parcă i se mișcă un dinte, iar a doua zi s-a trezit efectiv că i-a căzut, fără să simtă nici cea mai mică durere. Descumpănită de ceea ce i s-a întâmplat, femeia a intrat pe un forum pentru pacienții atinși de așa-numitul „COVID lung” și acolo a descoperit că mulți dintre ei spuneau că au avut probleme dentare după ce au făcut COVID.

O femeie din acel grup susține că pur și simplu i-a căzut un dinte, fără niciun fel de sângere, mâncând o banală înghețată, nici măcar ceva dur! Diana Berrent, cea care a fondat acest grup online de susținere, a povestit despre cazul fiului ei de 12 ani, care și-a pierdut unul dintre dinții adulți la câteva luni după ce a făcut o formă ușoară de COVID-19.

O altă femeie a spus că i-a căzut o măsea când folosea ața dentară, scrie digi24.ro.

Vase de sânge afectate?

Cum se explică aceste sechele cel puțin neobișnuite? Oricât de ciudat ar părea, există explicații științifice.

„Este extrem de rar ca dinții să cadă pur și simplu. Însă probleme dentare deja existente se pot agrava ca urmare a unei infecții cu SARS-CoV-2”, spune dr. David Okano, specializat în paradontologie. Farah Khemili, de exemplu, la fel ca alți pacienți, avea într-adevăr probleme cu dantura.

„SARS-CoV-2 face ravagii în momentul în care se leagă de proteina receptoare ACE-2, care este omniprezentă în corpul uman. Nu o găsim numai în plămâni, ci și în celulele nervoase și endoteliale. În consecință, este posibil ca virusul să fi afectat vasele de sânge care asigurau hrănirea dinților”, spune dr. Li. „Asta ar putea explica de ce pacienților le cad dinții fără să simtă nicio durere, însă trebuie făcute studii suplimentare”, spune medicul.

Pe de altă parte, este posibil ca răspunsul exagerat al sistemului imunitar, cunoscut sub numele de furtuna de citokine, să se manifeste la nivelul cavității bucale. Dacă reacția este în gură, poate fi un mecanism de apărare împotriva virusului, spune medicul stomatolog Michael Scherer.

În plus, aceste sensibilități dentare se pot corela și cu alte boli preexistente precum diabetul sau bolile cardiovasculare, despre care se știe că au consecințe și asupra danturii.

Gingiile sunt foarte sensibile la reacțiile hiperinflamatorii, iar bolnavii de COVID se încadrează în această categorie.

Deocamdată, nu există niciun studiu concret care să recunoască oficial că o sechelă a COVID-ului, în special în cazurile de „COVID lung”, este căderea dinților. Însă cazurile s-au înmulțit în ultima vreme în Statele Unite și pentru că peste 47 la sută dintre adulții de peste 30 de ani fac paradontoză, este necesar ca cercetătorii, cu ajutorul dentiștilor, să studieze acest aspect, spune dr. Li.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Redacția ZUGO

Recent Posts

video | Percheziții la un grup suspectat de pregătirea dezordinilor în masă. Ce puneau la cale?

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS)…

4 ore ago

foto | Un deces și doi răniți la Hîncești. Un bărbat fără permis și în stare de ebrietate a intrat cu mașina într-un copac

Poliția din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui accident rutier grav, care a avut loc aseară…

7 ore ago

Zimbru Chișinău, în prag de faliment? Clubul e obligat să achite un milion de euro despăgubiri unui ex-fotbalist

Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…

o zi ago

Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ultima încălcare a spațiului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…

o zi ago

update | Chișinău: A fost prins șoferul unei Skoda, care a omorât un bărbat pe zebră și a fugit de la locul faptei

update 24 octombrie, 12:30 | Poliția Capitalei anunță despre identificarea și localizarea șoferului care ar…

o zi ago