Toate știrile

O femeie a născut al nouălea copil în drum spre spital

O femeie în vârstă de 37 de ani, din raionul Sîngerei, a născut al nouălea copil în ambulanță, în drum spre spital, anunță Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit CNAMUP, cazul a fost înregistrat la data de 5 ianuarie 2026, la ora 14:14, când Dispeceratul comun de urgență a recepționat un apel privind o femeie gravidă, aflată la 38–39 de săptămâni de sarcină, care prezenta contracții uterine. Echipajul de asistență medicală urgentă din cadrul SAMU Sîngerei a ajuns la domiciliul pacientei în aproximativ 12 minute.

În urma evaluării medicale, s-a constatat că femeia se afla la a noua sarcină și prezenta semne de debut al travaliului, fiind luată decizia de a o transporta de urgență la spital. În timpul deplasării, travaliul s-a declanșat, iar la ora 14:45 femeia a născut un băiețel.

Nou-născutul a avut o greutate de 3.350 de grame și un scor Apgar de 7–8 puncte.

Mama și copilul, aflați în stare satisfăcătoare, au fost transportați ulterior la Centrul Perinatal al Spitalului Clinic Bălți pentru îngrijiri postnatale.

Ana Bodrug

Recent Posts

Substanța petrolieră continuă să se reverse dinspre Ucraina în râul Nistru. Informații de ultimă oră de la autorități

Substanța petrolieră continuă să se reverse dinspre Ucraina și ajunge în râul Nistru, a anunțat…

2 ore ago

„Acesta este prețul dependenței noastre”: Cât plătește Europa pentru criza energetică cauzată de războiul din Iran

Strâmtoarea Ormuz rămâne punctul critic al conflictului din Orientul Mijlociu. Potrivit unor surse citate de…

8 ore ago

Detalii noi despre crima din Beriozchi: au fost finalizate expertizele psihiatrică și genetică

Expertiza psihiatrică dispusă în privința lui Stepan Găină, bărbatul din satul Beriozchi, raionul Anenii Noi,…

9 ore ago

Încă o medalie pentru R. Moldova: Alexandru Borș, premiat cu bronz la Campionatul European de lupte U-23

Luptătorul de stil liber Alexandru Borș a adus încă o medalie pentru R. Moldova de…

9 ore ago

Dumitru Vartic, prima reacție despre acuzațiile de abuz după moartea soției: „Riscul pentru propria ei viață devenea evident”

Fostul vicepreședintele al Consiliului Raional Hîncești Dumitru Vartic, a venit cu o primă reacție după…

9 ore ago

Vladimir Zelenski efectuează joi o vizită oficială în România

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, efectuează astăzi o vizită oficială în România. Oficialul va fi primit…

10 ore ago